POPA TANDA DE IOAN SLAVICI

label Comentarii literare calendar_month 2006-01-09, 00:00 autorenew 2025-10-17, 22:25 history_edu calificativ.ro

Nuvelele lui Ioan Slavici (1848-1925) sunt realiste, deoarece autorul a observat indeaproape viata taranilor ardeleni din tinuturile natale si, impresionat fiind, ilustreaza in opera traiul saracacios al acestora. Nuvela "Popa Tanda" de I. Slavici, publicata in 1875, este o opera epica, intrucat Slavici nareaza fapte si intamplari care au in centrul lor pe preotul Trandafir. Principalul mod de expunere este naratiunea la persoana a III-a, prin care se relateaza actiunea si se construieste personajul principal. Ca orice opera epica, nuvela poate fi structurata pe momentele subiectului. Nuvela incepe cu ilustrarea chipului energicului preot Trandafir, fiul dascalului Pintilie di Butucani, sat mare si cu oameni instariti care constituie si expozitiunea. De la inceput, este precizat spatiul actiunii, satul Butuicani, timpul fiind numai presupus, probabil a doua jumatate al sec. al XIX-lea.

Parintele Trandafir, care invatase carte multa, ajunge dupa moartea tatalui sau, preot in satul Butucani, dar, pentru ca era cam aspru, mult prea cinstit si prea direct in a spune lucrurilor pe nume, oamenii s-au simtit deseori jigniti de vorbele lui, asa ca parintele Trandafir a fost mutat la Saraceni, un sat dezolant prin saracia cumplita a oamenilor, descries prin semnificatia numelui. Intriga se declanseaza atunci cand parintele Trandafir intelege ca atata timp cat saracenii vor fi nevoiasi nici el nu va avea ce manca si-si pune in gand sa faca din ei oameni harnici, pentru ca numai astfel poate sa ridice satul din crunta saracie. De aici decurg toate intamplarile care constituie desfasurarea actiunii. Preotul incearca prin diferite metode sa convinga satenii sa se apuce de munca si neobtinand nici un rezultat, se hotaraste brusc sa se ingrijeasca singur de gospodaria sa.



Puterea exemplului personal este convingatoare si satul incepe sa se ridice din mizeria saraciei si a lenei proverbiale, taranii apucandu-se de munca, facand comert prin schimburi in natura. Punctul culminant il constituie ideea ca si satele nevoiase pot devenii infloritoare prin munca si prin conducerea pilduitoare a preotului. in finalul nuvelei, deznodamantul il prezinta pe Popa Tanda batran si inconjurat de dragostea familiei lui. Scena este voit sentimentala, iubirea si intelegerea dintre oameni fiind date drept pilda in final. Preotul Trandafir zis Popa Tanda, este personajul principal al nuvelei. Chipul preotului ardelean este construit de Slavici ca model spiritual al satului romanesc.

Prin caracterizare directa, inca de la inceputul nuvelei este descries preotul Trandafir, om energic, harnic, strangator si de isprava, insa cam greoi si lipsit de tact la inceputul preotiei. Nuvela este realista, desi are o tenta de poveste. Prezenta naratorului se face simtita printr-o multime de locutiuni si expresii tipice, unele preluate din graiul popular, altele create de autor dupa modelul acestora. Proverbele populare sunt suggestive pentru portretul moral al preotului: "Unde nu e nadejde de dobanda, lipseste si indemnul de lucru" sau "cine e deprins cu raul la mai bine nici nu se gandeste". Preluand modelul zicatorilor populare, preotul Trandafir adapteaza cu intelepciune propriile cugetari: "Pestele-n apa, pasarea-n aer, cartita-n pamant si saracenii-n saracie!".

Slavici a construit acest personaj pentru a evidentia rolul preotilor care prin puterea exemplului personal pot schimba mentalitatea inapoiata a unor colectivitati pentru a ridica gradul de civilizatie al satelor. Analiza sentimentelor si a pasiunilor face din Slavici creatorul realismului psihologic. El observa ca "parintele se cam necajea" ori ca "inima ii era grea" atunci cand nu intrezarea nici o speranta pentru viitorul familiei si al satului. Mihai Eminescu apreciaza ca Ioan Slavici este "un autor deplin sanatos in conceptie", deoarece "problemele psihologice pe care le pune sunt desenate cu toata finetea unui cunoscator al naturii omenesti". Nuvelistul Slavici a izbutit sa simbolizeze prin personajele sale "fondul sufletesc al poporului", intrucat acestea "gandesc si simt ca el".