Printre reprezentantii liricii pasoptiste se numara si V. Alecsandri (V. Carlova, D. Bolintireanu, G. Alexandrescu, Ghe. Asachi, Andrei Muresanu, Ion Heliade-Radulescu), pastelurile reprezentand, dupa cum mentiona G. Calinescu, partea cea mai valoroasa a operei poetului moldovean. Pastelul este o specie a liricii descriptive, in care sunt infatisate aspecte din natura, prin intermediul carora poetul isi exprima propriile sentimente. Poeziile inchinate iernii sunt cele mai reusite si chiar si atunci cand descrie peisaje hibernale, V. Alecsandri ramane un poet optimist si solar, ca si in pastelul Mezul Iernii. Aspectele intunecate sunt ocolite, poetul retinand doar ceea ce-i pitoresc si incanta ochiul. Tabloul iernii este fantastic in Mezul Iernii prin irealitatea si impersonalitatea lui.
Picturalul se realizeaza prin obsesia albului, ca dominanta a iernii, iar frumusetea anotimpului hibernal este amplificata prin proiectie imaginara. Astfel pastelul infatiseaza planul telluric si pe cel cosmic, prin procedeul descrierii, obiectul descrierii constituindu-l o noapte geroasa de iarna. Cadrul temporal din primul tablou este cel nocturn, gerul este cumplit, iar cadrul spatial terestru, cat si cel cosmic sunt invadate de liniste si nemiscare. Imaginile vizuale sunt platice, stihiile naturii se dezlantuie, iar fenomenul este ilustrat printr-o abundenta de figuri de stil (epitete, comparatii, personificari): stejarii trosnesc, gerul e amar, cumplit, stelele par inghetate, zapada cristalina confera luminozitate noptii de iarna, asemenea unui lan de diamanturi.
Din spatiul vast al inaltimilor se delimiteaza elemente ale cosmicului (stelele, cerul), iar legatura dintre acest plan si cel terestru este realizata prin coloanele de fumuri albe, care sugereaza indirect prezenta umana. Fumul ce se inalta spre cer ca inaltele coloane unui templu maiestos, este un axis mundi, elementul prin care cele doua planuri relationeaza. Imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive (trosnesc, scartaie), forta lor de sugestie fiind amplificata de metafora lunii: farul tainic de lumina. Frumusetea peisajului anima simtirea poetului, care traieste un sentiment de prosternare in fata tabloului impozant al naturii: O! Tablou maret, fantastic! . Luminozitatea confera peisajului maretie cosmica, fiind comparat cu un templu: nemarginitul templu.
Ultima strofa releva o natura incremenita, aceasta senzatie fiind ilustrata prin repetitiile simetrice, fara viata, fara glas, nici un zbor, nici un pas,: Totul e in neclintire, fara viata, fara glas/ Nici un zbor in atmosfera, pe zapada - nici un pas. Asadar vacarmul existential alterneaza cu momentele de liniste de incremenire totala a naturii: Dar imaginea este dinamizata in finalul pastelului, prin aparitia unui lup. Dar ce vad? in raza lunei o fantasma se arat ./ E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata. Asadar ca o caracteristica a pastelurilor lui V. Alecsandri, echilibrul static este anulat in final prin aparitia unui element de miscare. Natura din pastelurile lui V. Alecsandri nu este cea din poezia romantica, menita sa sublinieze sentimental sublimului, ci o natura calma; peisajul este intins, dar nu nesfarsit, lin, odihnitor.
Aceasta este o viziune specifica unui poet de formatie clasica. Obiectul poeziei lui V. Alecsandri nu este starea de spirit proiectata in natura, ca la romantici, ci, dimpotriva, mediul inconjurator devine obiect al poeziei. Simplitatea, exprimarea sobra si limpede, organizarea versurilor in catrene (cu rima imperecheata, masculina, ritm trohaic), echilibrul perfect intre fond si forma subliniaza caracterul classic al pastelului Mezul iernii. Poetul Ion Pillat sustinea ca taina Pastelurilor rezida in marea simplitate, in echilibrul sufletesc.
