Faptul care i-ar justifica existenta lui Aliman ar fi prinderea lostritei ,care ia cand chip de fata, cand chip de peste urias; in simbolistica textului, lostrita este un demon acvatic si reprezinta fascinatia idealului, caruia eroul nu i se mai poate sustrage,ispita raului vazuta ca o chemare din alt spatiu, imaginea feminitatii in toata splendoarea ei.Ca peste, lostrita ar putea motiva profesia lui Aliman, iar ca femeie ar putea insemna implinirea erotica a ipostazei lui de om,echivaland cu sensul vietii. Vanitatea uman si nesatisfacuta a lui Aliman il indeamna sa prinda lostrita ca pe un pste,un animl real,desi miterios si metamorfozabil,dar pastreaza perspectiva mitica,portile deschise ; « nu credea in basmele pentru copii »,considerandu-se egalul nestiutei vietati : »Daca are ea vrajile ei,apoi le am si eu pe ale mele ».Am putea spune ca Aliman se initiaza pt a dobandi putere si iscusinta,urmarind un animal misterios,iesit din comun. Vanarea lostritei dureaza ani intregi,Aliman implinindu-se,devenind un flacau frumos si puternic,pana cand,pe neasteptate,i se releveaza lumea de dincolo, fulgerandu-l cu adevarul ei absolut: prinde in brate, pt o clipa, vietatea lucitoare, ca pe o fata la hora; dar aceasta ii scapa: flacaul rateaza marea sansa a vietii sale.
De atunci,se schimba radical,devenind « ne-om ».Dezamagit,parca,de aceasta neputinta,animalul magic dispare, reintrand incongruenta a 2 timpuri :cel uman,liniar, si cel magic,etern. Abia acum personajul devine activ in taramul mitic.Incercand si nereusind,prin toate tertipurile vanatoresti,sa anuleze granitele dintre cele 2 lumi,Aliman apeleaza la un mag minor,care ii confectioneaza un totem ?o lostrita lucrata in lemn- .Incantatia magica dezlntuie fortele apelor primordiale si, cand « a dat D-zeu de-a venit primavara. »apele dezghetate ale Bistritei coboara dinspre munti si ii aduc lui Aliman,pe o pluta sfaramata,fata chemata prin descantec.Primul lui gand este « s-o ascunda de ochii straini »,iar povestea incepe si se consuma navalnic,deoarece «fusesera facuti si adunati inadins unul pe potriva celuillt ».In ipostaza noua de indragostit, si nu fascinat de o aparitie,Aliman se abandoneaza cu totul trairilor sale, uita de pesti si vraji, incercand euforia celor impliniti prin iubire ;starea de miracol erotic tine pana la mijlocul verii ,cand dintr-o alta vreme de legenda apare mama Ilenei si-i desparte « ocarand manioas . Din acest moment, comportamentul lui Aliman este cel al unui indragostit disperat,care si-a pierdut rostul. Desi protagonistul nu accepta finalul,pt ca a trait o poveste «ametitore, ca o Bistrita umflata de fericiri?», autorul incheie vraja erotismului printr-o formula pragmatica,insa lipsita de orice echivoc : « Dar toate trebuie sa aiba un ispravit. » Cum vraciul care-i facuse lostrita de lemn nu a mai fost de gasit, ir asteptarile ? zadrnice,Aliman s-a abandonat inertiei, resemnarii si « se insura numai fiindca nu mai avea vointa sa se impotriveasca nici unei biete fete [?]si oricum ii era totuna ».
Baiatul ce aduce vestea reaparitiei lostritei este mesajerul fantasticului,ce ordoneaza existenta lui Aliman in functie de un nou imperativ : »Azi nu mai scapa !O mananc la nunta mea !» Ultima ipostaza in care apare protagonistul surprinde, deoarece Aliman este prezentat ca un indragostit care-si tine in brate ibovnica si se « cazneste s-o apere » de valurile manioase,ce s-au pecetluit deasupra lui pt totdeauna ». Gestul sau semnifica implinirea in taramul acvatic pt ca, scufundandu-se in unde, in lumea din adancuri, el isi redobandeste nemurirea. Astfel, « povestea lui Aliman a ramas vie? »,iar fascinatia pe care aceasta o exercita asupra citorilor este dovedita de «noi adaose si scornituri»,prin destinul sau exemplar Aliman initiand o practica a proliferarii povestirii.
