Unul dintre cele mai interesante personaje pe care le-a nascut proza noastra in sec XIX este Lica Samadaul. Nu exista pana la el o atat de convingatoare intruchipare a maleficului. Lica samadaul nu e un parvenit de tipului lui Dinu Paturica sau Tanase Scatiu. El este omul pus in slujba raului, caruia ii apartine cu toata fiinta. Prezenta sa e singulara inca dintru inceput. Lica e "vestitul Lica samadaul", "un om de 36 ani inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga , cu ochi mici si verzi , si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa sintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, piptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codorastea de os , impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur". Sosirea lui Lica la hanul "Moara cu Noroc" devine inceputul sfarsitului pt Ghita. Primul dialog dintre cei 2 e revelator. Lica ii spune direct lui Ghita ca e om de temut si ca trebuia sa stie totul despre persoanele care trec pe la han.



Autoritatea lui va fi resimtita in permanenta de hangiu, care intelege ca ramanerea la "Moara cu Noroc" e conditionata de castigarea bunavointei lui Lica. Toate incercarile hangiului de al tine pe Lica departe se dovedesc ineficiente. Puterea lui Lica e covarsitoare. "personajul este polul de referinta al problematici autentice a operei: Lica reprezinta forta in stare sa sfideze legile divine si umane..." (Mircea Zaciu ). Puterea lui sta in nepasarea cu care actioneaza in as atinge scopurile. Lica e obisnuit sa domine oamenii si acestia sa i se supuna. Umilintele pe care le provoaca i se par firesti. Abil, el intelege ca Ghita simte o atractie deosebita pt bani si uzand de slabiciunea hangiului, il transforma pe acesta intr-o unelata a sa. Cinismul personajului atinge punctul culminant in momentul in care el ii spune hangiului: "Acu nu te mai las sa pleci; ai stat pana acum din incapatanare; trebuie sa stai de aici inainte de frica". Frica e starea pe care Lica incearca sa impuna, el nu are scrupule in as folosi oamneii pt ai inspaimanta pe ceilalti.

Intruchipare a maleficului, Lica e departe de a fi un personaj simplu. El dispune de o putere de "seductie demonica" (Mircea Zaciu). Pe Ghita il seduce cu ajutorul banilor. Forta lui negativa e plurala. Simultan cu distrugerea lui Ghita, Lica incearca si seducerea Anei. Progresiv Samadaul reuseste sa se apropie tot mai mult de tanara sotie a lui Ghita. Si Anei , Lica ii impune un sentiment de frica si de dispret amestecate cu o anume fascinatie reprezentand raul Lica e imun la suferinte, si de aceea crimele sale nu-i trezesc remuscari. Intruziunea in viata sa linistita si fericita a cuplului Ghita - Ana nu are continut sentimental tragedia traita de Ghita ii trezeste mai degraba reactii cinice. Cu toate acestea, si destinul sau va fi legat de cel a lui Ghita si al Anei. Slavici sugereaza ca sirul faradelegilor, chiar faptuite de un om puternic ca lica, se rupe la un momendat. In noaptea de pasti , cand Ghita pleca sa-l aduca pe Pintea pt al prinde, Lica ramane singur cu Ana si o poseda. Fata de gestul disperat al Anei, in fata daruiri ei, puterea lui Lica , pare a suferi prima fisura. Desi refuza sa o ia cu el , Lica ramane in gand cu imagine femei: " de femeie m-am ferit intotdeauna, si acum la batranete tot nu am scapat de ea". Prins in mijlocul unei furtuni cumplite , Lica Samadaul cauta un adapost. Se refugiaza, spargand usa, in biserica. E momentul cand simte ca se apropie pedeapsa lui D-zeu. Inspaimantat, Lica incearca parca sa se convinga de sprijinul divinitatii: " D-zeu era acela care-l scapase de atate primejdii, D-zeu ii lumina mintea si intuneca pe a celorlalti; cu D-zeu nu ar fi voit sa se strice" . Brusc , parca miraculos deposedat de puterea cu care infaptuise atata rau, Lica se simte tot mai infricosat. Frica il covarseste. Disperarea care il cuprinde e pe masura raului pe care-l facuse atator oameni. Slavici naraeaza cu maiestrie aceasta mutatie esentiala in comportamentul lui Lica. Puterea omului se naruie in fata lui D-zeu: "afara tuna, si el se cutremura la fiecare traznet; afara fulgera, si fiecare fulger ii treca ca un fior prin inima; icoanele sfintilor il priveau, si el statea impietrit sub ele caci oriunde s-ar fi dus el tot acolo ramanea; el puse mainile in cap, is rupse in urma baierele camasii; ii venea sa scoata inima din piept, ii venea sa se repeada cu capul in zid, ca sa ramaie la treptele altarului". Revolta lui Lica e una agonica. El i se adreseaza lui D-zeu, punand in cuvintele sale parac ultimele ramasite ale fortei malefice: "-Unul cate unul, striga el ridicandu-si mana dreapta in sus, unul dupa altul, om cu om, toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde viata cu viata, trebuie sa se stranga caci dak nu ii omor io pe ei, ma duc ei pe mine la moarte!". Fuga din biserica este un preludiu al mortii. Cand calul lui Lica se prebuseste, personajul spune: " Acu m-a ajuns mania lui D-zeu!". Moartea personajului e una dintre cele mai cutremuratoare morti din istoria romana. "Pintea il gasi cu capul sfarmat la tulpina unui stejar...". Sinuciderea lui Lica era previzibile. Samadaul e pedepsit de D-zeu.