Alecsandri da individualitate peisajului, zugravindu-l cu farmecul lui specific. Din cele aproximativ treizeci de poezii care intra in definitia acceptata a pastelului, scrise de Alecsandri se pot desprinde toate fazele anotimpurilor in lunca Mircestilor. Alecsandri descria in pastelurile sale iarna in aspectul ei feeric, privind ninsoarea de la gura sobei. Tabloul unei nopti de iarna ii inspira poetului sentimente de admiratie in fata maretiei si nemiscarii naturii. Iarna este anotimpul amortirii si al incremenirii. Maiestria picturala se gaseste la apogeu in pastelurile de iarna. In poezia "Iarna", Alecsandri deseneaza infiorat, obiectiv si precis, cu o paleta saraca in culori, stand la gura sobei si admirand jocul fulgilor: "Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada / Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; / Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, / Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi."
In "Mezul iernei", datorita gerului, natura s-a transformat complet, inghetul a cuprins insesi astrele, orice urma a vegetalului a disparut, lasand totul prada regnului mineral, solidificandu-se sub aspectul otelului, cristalinului, diamantului. Joasa temperatura usuca padurea, prefacand totul in diamante. Gerul este "amar", "cumplit". Poetul are impresia ca se afla intr-un templu in care stelele sunt "faclii", muntii sunt "altare", iar codrii suna ca o orga atunci cand "crivatul" bate. Primavara este anotimpul florilor si al pasarilor calatoare. Ea este intampinata cu entuziasm in poezii cum sunt: "Cucoarele", "Dimineata", "Tunetul". Bucuria primaverii este pictata cu seninatate. In poezia "Dimineata", ne sunt prezentati taranii intr-o dimineata de primavara facand pregatiri pentru muncile campului: "Zorii de ziua se revarsa peste vesela natura, / Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura (...) / Muncitorii pe-a lor prispa dreg uneltele de munca / Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca. / In gradini, pe campii, pe dealuri, prin poiene si prin vii / Ard movili buruienoase, scotand fumuri cenusi". Primavara sunt ploi cu tunete. Sufletul poetului a vibrat la unison cu tunetul dintr-o zi de primavara, in poezia "Tunetul": "Vazduhul bubuieste!..pamantul desmortit / Cu mii si mii de glasuri semnalului raspunde, / Si de asprimea iernei simtindu-se ferit, / De-o noua-ntinerire ferice se patrunde". Primavara lumina e mai calda, paraiele umflate curg iute sopotind, mugurii se vad imbobocind, iar coloritul este redus la un fir de iarba verde sau la un galben gandacel.
Toamna este cantata de Alecsandri in poezia "Sfarsit de toamna". Aici este zugravit tabloul dezolant al naturii "despuiate" de podoabele ei, o natura ce duce dorul pasarilor calatoare: "Vesela verde campie acu-i trista, vestejita, / Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita; / Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se deslipesc, / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc". In pastelul " Plugurile" sunt salutati taranii care ies sa are. Pentru intaia oara avem imaginea unui plugar destoinic, care apasa cu barbatie pe coarnele plugului. In timp ce taranii ara, poetul mosier cutreiera campurile. De remarcat faptul ca atitudinea poetului fata de natura nu este contemplativa. Natura in cuprinsul unui an, iar in chip simbolic in cuprinsul unei vieti, prezinta doua aspecte antitetice: unul stimulativ, al tineretii - in poeziile inchinate primaverii, altul paralizant: iarna, batranetea. In luna florilor, poetul cauta "magica placere de parfum si de cantare" a luncii din satul natal in poezia "Lunca din Mircesti": "Caci in tine, lunca draga, tot ce are suflet, grai, / Tot sopteste de iubire in frumoasa luna mai!". Alecsandri este un iubitor al linistii rurale. Poezia "Malul Siretului" ni-l prezinta pe poet intr-o poza romantica, asezat pe malul raului, lasandu-si privirea furata de valuri.
Poetul priveste "in faptul zilei" cum Siretul se inconvoaie pe sub salcii ca un balaur. Dornic de liniste, avand sentimentul trecerii iremediabile a timpului, Alecsandri priveste apa care se tot duce incet la vale, odata cu propria sa viata. Peisajul prezentat este odihnitor, lipsit de freamat, de zbucium launtric. Singurele elemente in miscare sunt salcia pletoasa, mreana, ratele salbatice. Ultima strofa a poeziei aduce sentimentul trecerii ireversibile a timpului, schimbarea permanenta din natura: "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale". Stilul pastelurilor prezinta mai multe trasaturi specifice, printre acestea ar trebui mentionata plasticitatea imaginilor artistice care alcatuiesc, impreuna, o viziune senina, calma si gratioasa asupra naturii. Contemplator al eternei naturi, situandu-se intre primii poeti ai Baraganului, Alecsandri a intuit imensitatea, frumusetea acestui spatiu infinit.
