Fiecare strofa ce urmeaza comenteaza cate un vers din prima strofa, pe care il contine ca ultim vers, in chip de concluzie. Ultima strofa se constituie din reluarea versurilor din strofa initiala, dar in ordine inversa.
Prima strofa exprima adevaruri universal valabile, prin versuri lapidare, grupate doua cate doua. Tonul sententios este sugerat si prin cadenta exprimarii (ritmul trohaic): "Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi si noua toate;/ Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate...". Desi versurile par eterogene, mesajul este acelasi: repetabilitatea istoriei. Odata cu strofa a doua incepe comentarea fiecarui vers din stofa tema; incepe sa se constituie un cod de reguli si sfaturi de provenienta stoica (Epictet, Seneca, Marc Aureliu, etc.) Trecerea timpului aglomereaza existenta umana cu lucruri multe si neinsemnate: "Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe". "Regasindu-te pe tine" face trimitere la adagiul lui Socrate: "Cunoaste-te pe tine insuti", prin care omului i se propune o intoarcere catre sine, o redobandire a propriei identitati. Pentru a intelege lumea, omul de geniu trebuie sa se intoarca in punctul initial al creatiei, sa redobandeasca spiritul primordial (sacru). Timpul se misca incet, dar implacabil, condamnarea omului la moarte este definitiva: "Vreme trece, vreme vine".
Strofa a treia este un elogiu adus ratiunii, cunoasterii. Omul nu trebuie sa se lase amagit de fericire, aceasta este iluzorie, e o himera ("masca fericirii"). Cel ce cade in capcana fericirii de o clipa, este incapabil sa inteleaga sensul eternitatii. Pentru a evita deziluzia, omul trebuie sa apeleze la ratiune: "Recea cumpan-a gandirii", pentru ca: "Toate-s vechi si noua toate". Strofa a patra reflecta motivul "lumii ca teatru". Ideea lumii ca spectacol ("Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui") se intalneste si la cugetatorul suedez Oxenstierna, este cultivata de Lope de la Vega, Calderon de la Barca, dar si de Sheakespeare (piesa "Cum va place"). Prin urmare lumea e falsa, viata e inselatoare pentru omul comun. Solutia salvatoare din mrejele acestei lumi este nu resemnarea, ci detasarea filosofica: "... Tu in colt petreci in tine/ Si-ntelegi din a lor arta/ Ce e rau si ce e bine". Strofa a cincea valorifica ideea schopenhaueriana a "prezentului etern", lumea nu se schimba: "Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete". Trecerea timpului nu inseamna decat o reiterare permanenta a faptelor particulare, a adevarurilor absolute, etern-valabile. Strofa a sasea reia idea lumii ca teatru. Oamenii sunt asemenea unor actori pe o imensa scena de teatru. Pe aceasta scena a lumii se perinda oameni diferiti, mastile se schimba, dar interesele si sentimentele sunt aceleasi: "Si de mii de ani incoace/ Lumea-i vesela si trista;/ Alte masti aceeasi piesa ...". Este o lume in care speranta poate fi amagitoare: "Nu spera si nu ai teama ". Strofa a saptea capata un caracter satiric. Indivizii nu au scrupule, dau din coate pentru a ajunge cat mai in fata pe scena lumii, sunt animati de interese meschine: "Nu spera cand vezi miseii/ La izbanda facand punte,/ Te-or intrece nataraii,/ De a fi cu stea in frunte".
Strofa a VIII a Aceasta lume este banala, dar atragatoare, ispititoare: "Cu un cantec de sirena/ Lumea-ntinde lucii mreje". Doar cel ce reuseste sa coboare de pe scena lumii poate fi salvat: "Tu pe-alaturi te strecoara...". Strofa a IX a Preocuparile oamenilor comuni au in vedere fericirea iluzorie, nu starea de fericire absoluta; poetul, geniul trebuie sa stapaneasca aparentele: "De te-ating, sa feri in laturi,/ De hulesc , sa taci din gura/. ../ Tu ramai la toate rece". Prin reluarea versurilor in ordine inversa, in strofa a zecea, codul de reguli etice este mai evident; indemnul la detasare este direct. "Tu ramai la toate rece" devine primul vers din strofa capatand valoare emblematica.
