CAMIL PETRESCU (1894-1957) Viitorul dramaturg si romancier inzestrat s-a nascut la Bucuresti, dar a ramas orfan de ambii parinti si a crescut la o doica din mahalaua Mosilor. Singur pe lume, micul orfan isi intelege drama si pune burta pe carte, la Scoala primara din Gura Oborului Vechi, apoi ca bursier intern la Liceul Sf. Sava, unde scrie primele poezii. Orfanul persevereaza si, in 1913, se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. La concursul pentru o bursa ia media cea mai mare.



Furtunosul gazetar de stanga N. D. Cocea e modelul sau spiritual (e prototipul viitorului sau erou Gelu Ruscanu). In 1916, e mobilizat si pleaca pe front, unde e ranit. Insanatosit, ajunge iarasi in prima linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianta razboiului va intra, apoi, in celebrul roman Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. In 1918 e eliberat din lagar, revenind la Bucuresti. Scrie piesa Jocul ielelor. Isi ia cu brio licenta. E profesor la Timisoara. Devine director al Teatrului National din Bucuresti, iar in 1947 membru al Academiei Romane. Pana la moarte, a primit numeroase ordine si medalii culturale, platind si el tribut realismului socialist. Se stinge la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social inchinat lui Balcescu Un on intre oameni ramanand neterminat.

Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: intreprindere jalnica. Opera sa rezistenta ramane cea realizata inainte de razboi, ca si in cazul lui Sadoveanu. E vorba de romanele Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, (1930) si Patul lui Procust (1933); piesele de teatru Jocul ielelor (1918), Suflete tari (1922) s.a.