Corespondenta romanului cu balada "Miorita" nu este formala, in ambele opere, personajele intra in relatie cu eternitatea cosmosului, prin dorinta acestora de integrare in ritmurile infinite ale universului (ciobanul intelege prin moarte contopirea cu natura, iar Vitoria Lipan, cautand ramasitele sotului ucis, doreste sa implineasca ritualul trecerii lui pe pamant, sa refaca ordinea primordiala a lumii). Constructia epica a romanului evidentiaza trei nuclee epice: asteptarea; cautarea sotului ei si pedepsirea ucigasilor. "Baltagul" este un roman al lumii arhaice a pastorilor, in care predomina "randuiala", adica pastrarea normelor etice. Opera incepe cu o legenda povestita de Vitoria Lipan in momentele de sarbatoare, o legenda care relateaza despre faptul ca "Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam": turcii sa fie prosti, dar sa aiba puterea sabiei, ungurii sa chefuiasca cu femeile, jidovii sa fie prigoniti, dar sa aiba bani, tiganului sa i se dea cetera, neamtului surubul, boierii sa fie rai, ticalosi, sa traiasca in "dezmierdare, rautate si ticalosie" si sa construiasca "biserici". Muntenii ajung ultimii, pentru ca ei merg domol, si li se da taramul apropiat de cer, de asemenea, sunt ursiti "sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubarete".
Viata muntenilor, care se desfasoara intre doua momente - plecarea oilor la iernat si intoarcerea lor la munte, la pasunat, este guvernata de legi nescrise, iar traditia nu admite nerespectarea lor. Prin disparitia lui Nichifor Lipan, traditia este incalcata, intamplarile firesti ale vietii se abat de la drumul prestabilit. Firul epic al romanului este simplu: Nichifor Lipan, oier din Magura Tarcaului, pleaca la Dorna sa cumpere niste oi, dar intarzie mai mult decat alta data. Vitoria, sotia lui, se ingrijoreaza, gandurile negre si visele simbolice o conving de faptul ca ceva rau s-a intamplat. Femeia pleaca pe urmele sotului, gaseste ramasitele pamantesti ale acestuia, ii descopera si pe ucigasi, pe care ii va pedepsi. Partea intai a romanului cuprinde expozitiunea si intriga (cap. I-IV). Torcand singura pe prispa, Vitoria isi aminteste de povestea auzita de Nechifor Lipan de la un baci batran, poveste pe care si el obisnuia sa o spuna la cumetrii si nunti. Femeia retraieste anii petrecuti impreuna, fapte si obiceiuri ale barbatului cu care are doi copii: Minodora si Gheorghita, acesta din urma aflandu-se la Cristesti, in Valea Jijiei, cu oile la iernat, de unde o instiinteaza pe Vitoria ca Nichifor Lipan nu ajunsese acolo.
Iarna se apropie, argatul Mitrea se intoarce cu oile si cu vacile din poiana, femeia isi pregateste gospodaria pentru anotimpul rece, dar tacerea sotului ei o ingrijoreaza din ce in ce mai mult. Vitoria incepe sa creada ca drumurile terestre ale sotului ei s-au interupt intr-un punct necunoscut. Judecatile logice ale femeii incep sa interfereze cu semne ambigue. Chiar la inceputul romanului, Nichifor Lipan ii apare intr-un vis rau, ?trecand calare o apa mare"; atunci cand Mitrea coboara de pe munte, "cocosul da semn de plecare", semn rau prevestit si de schimbarea naturii: "Soarele pierise, lumina se imputinase si vantul sfichima...". Vantul "cazuse jos in vale si amutise si el". Vitoria va merge la preotul Danii Milies, care-i promite ca va face o slujba si va citi in biserica pentru intoarcerea lui Nichifor si, in acelasi timp ii scrie lui Gheorghita din partea mamei lui. Munteanca merge apoi la baba Maranda, vrajitoarea satului, reprezentanta unei religii precrestine, prelungite in chip misterios in vremurile moderne. La baba Maranda, Vitoria merge "pe ulicioare lungi si cotite?, ferindu-se de ochii iscoditori ai oamenilor, dar nu obtine aici confirmarea visului ei.
Dupa Boboteaza, munteanca se duce la Manastirea Bistrita, unde se roaga Sfintei Ana si unde staretul Visarion o sfatuieste sa mearga la Piatra Neamt la "stapanirea pamanteasca", pentru ai cere sa cerceteze disparitia sotului ei. La Piatra ia legatura cu prefectul, care o indeamna sa scrie o plangere, dar, in cele din urma, neavand incredere in autoritati, se va hotari sa plece, impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor Lipan. Aceasta hotarare constituie intriga actiunii romanului. Marea calatorie ("Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul") se bazeaza pe una dintre regulile nescrise ale acestei lumi stravechi: sufletul mortului nu-si gaseste linistea decat dupa implinirea ritualului de inmormantare. Inainte de a pleca, ii face lui Gheorghe un baltag pe care preotul il sfinteste, iar pe Minodora, mama ei o duce la Manastirea Varatec. Partea a doua a romanului (cap.VII-XIII) constituie desfasurarea actiunii. Dupa ce merge la biserica, unde se impartaseste si duce daruri, Vitoria vinde o parte din produse hangiului David din Calugareni, pentru a face rost de bani pentru drum. Reconstituirea drumului parcurs de Nichifor Lipan este, dupa cum sustinea Al. Paleologul, "o coborare in Infern"; Vitoria doreste sa gaseasca ramasitele mortului si sa implineasca ritualul inmormantarii.
De fapt, firul narativ urmareste cele patru drumuri prezentate in planul romanului: drumul lui Nechifor Lipan spre moarte; drumul Vitoriei Lipan pentru gasirea mortului; calatoria initiatica, de maturizare a lui Gheorghita; intoarcerea la cursul normal al vietii. Munteanca pleaca spre Dorna, insotindu-l pe hangiul David, trece de Bistrita, poposeste seara la Bicaz, la hanul lui Donea, pe unde trecuse Nichifor Lipan, ajunge a doua zi la Calugareni. Urmatorul popas este la Farcasa, unde ii intalneste pe subprefectul Anastase Balmuz si pe mos Pricop fierarul, care-si aminteste de trecerea lui Nichifor Lipan prin acele locuri. La Borca, Vitoria asista la o cumetrie, iar la Cruci intalneste o nunta. La Vatra Dornei, afla ca sotul ei cumparase in noiembrie trei sute de oi si plecase cu ele la iernat, insotit de doi munteni, carora se oferise sa le vanda o suta de oi. Femeia reia apoi traseul lui Nechifor Lipan: Paltinis, Brosteni, Borca, apoi Sabasa. In satul Suba, Vitoria si Gheorghita afla de la hangiul Iorgu Vasiliu ca, in preajma Sfintilor Mihail si Gavril, la carciuma lui au poposit doi calareti, Calistrat Bogza si Ilie Cutui, nu trei, cum constatase Vitoria la popasurile anterioare. Munteanca isi da seama ca drumul vietii lui Nichifor Lipan se oprise intre Suba si Sabasa; ciobanul va fi cautat "pe poteci, ori prin rapi".
Femeia il gaseste pe Lupu, cainele lui Nichifor, pripasit in curtea unui gospodar, si care avusese, la venire porniri ciudate; "se ducea in munte, cautand parca ceva." Partea a treia a romanului (cap. XIV-XVI) cuprinde punctul culminant si deznodamantul. Vitoria isi indrepta atentia asupra presupusilor ucigasi, insotitorii lui Nechifor. Convingerea ei in vinovatia celor doi, Bogza si Cutui, se bazeaza pe nesiguranta ciobanilor in reconstituirea ultimelor momente cand s-au despartit de Nechifor Lipan, pe teama si nelinistea acestora. Femeia isi disimuleaza trairile si-si ascunde parerile si gandurile chiar si fata de oamenii stapanirii. La praznic participa preotii, subprefectul Toma, la care se adapostise cainele Lupu, Cutui si Bogza, ultimii care-l vazusera in viata pe Nichifor Lipan. Vitoria urmareste nu numai implinirea randuielii, ci si infaptuirea justitiei. Inteligenta si abila, femeia reuseste sa reconstituie cele petrecute; ea reface pas cu pas momentele crimei, ceea ce-l uimeste si-l infurie pe C. Bogza, care iesindu-si din fire, se repede asupra lui Gheorghita. Lovit de baiat cu baltagul si atacat de cainele lui Nechifor, Bogza isi recunoaste faptele inainte de a muri. Si Ilie Cutui, complicele lui, isi recunoaste fapta si este arestat. Asadar, pentru a ajunge la dezvaluire, Vitoria ii "agreseaza psihic" pe cei doi asasini.
Foloseste tehnica sugestiei, cand ameninta, cand se scuza, ii linguseste si arunca in acelasi timp capcane nevinovate, pentru a-i tulbura pe cei doi; presiunea psihica da nastere unor reactii necontrolate, "mormai cu manie" si, "fara sa stie cum, lua deodata o hotarare naprasnica", ceea ce-i evidentiaza vinovatia. Dupa ce-si atinge scopul, Vitoria se intoarce la rostul obisnuit al vietii, "trezita din nou de griji multe." M. Sadoveanu reconstituie in "Baltagul" o intreaga civilizatie pastoreasca. Intr-un loc se vorbeste de tren, la oras exista tribunal si autoritati. Dar Vitoria Lipan nu are nimic in comun cu toate acestea. Cerintele legii sunt indeplinite formal, femeia conducandu-se dupa semne si dupa legile nescrise pe care le stie din strabuni. Ritmul existentei pastoresti e dictat de fenomenul transhumantei, care urmareste miscarea ciclica a anotimpurilor. Eroina se bazeaza pe reconstituirea acestei miscari si pe descoperirea punctului unde a fost intrerupta. Deznodamantul ilustreaza reactiile etice fundamentale ale sufletului taranesc patriarhal. Femeia isi ingroapa barbatul dupa datini; il boceste, organizeaza un praznic, iar in fata celor prezenti ii acuza pe asasini. Restabilirea justitiei se implineste cu o maretie rituala. Povestea din "Baltagul" poarta un pronuntat accent de balada. In primul rand romanul reconstituie crima pastoreasca din "Miorita", chiar daca in balada aceasta sta sub semnul ipoteticului.
Asadar, la Sadoveanu, ca si in balada, intalnim acelasi numar de pastori, trei, care umbla calari; pretextul pentru omor este acelasi. Daca in balada, moartea (ipotetica) a pastorului e un punct terminus, in roman e inceputul traumei epice. Ecouri din balada se resimt si in interogatia Vitoriei Lipan, la Cruci, catre un alai de nuntasi: "... cine-ati vazut pe un om de la noi calare pe un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula brumarie..." interogatie care aminteste de versurile din balada: "Cine-au cunoscut,/ Cine mi-au vazut/ Mandru ciobanel/ Tras printr-un inel?" Caracterizarea personajelor Vitoria - tip reprezentativ pentru aceasta lume, in care traditia si legile nescrise sunt sacre si respectate cu sfintenie. Munteanca, al carei prenume inseamna "purtator de victorie", este individualizata printr-o serie de trasaturi distincte. Atrage atentia, in primul rand, farmecul ei fizic, "nu mai era tanara, dar avea o frumusete neobisnuita in privire". (caracterizare directa facuta de catre narator) Este o femeie aspra, ca si locurile in care traieste, priceputa, care stie sa conduca gospodaria, mai ales ca sotul ei era mai mult plecat. Spirit justitiar, munteanca, "un Hamlet feminin", cum a numit-o G. Calinescu, organizeaza cu minutiozitate calatoria pentru refacerea itinerarului sotului ei. Inainte de a pleca la drum, oranduieste totul cu abilitate, fara sa-i scape vreun amanunt; fire prevazatoare, vinde produsele, dar duce peste noapte banii la preot pentru a nu fi pradata.
Constienta ca drumul poate fi plin de pericole, ii face lui Gheorghita un baltag pe care-l sfinteste, iar ea va lua pusca, pe care s-o foloseasca in caz de nevoie. Femeie credincioasa, inainte sa plece se spovedeste preotului, merge la manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post douasprezece vineri, se spovedeste si se impartaseste si face daruri bisericii. In drumul ei intalneste o cumetrie si o nunta, pe care nu le ocoleste, respectand traditia. Vitoria este superstitioasa, crede in vise si in semne, in descantece si in vraji. Visul in care Nichifor Lipan apare intors cu spatele trecand o apa neagra, ca si cantatul cocosului o singura data, cu pliscul intors catre poarta, ii dau certitudinea ca barbatul ei este mort. Cand religia crestina nu-i ofera un raspuns asupra sortii lui Nichifor Lipan, Vitoria se duce, pe inserat, ca sa nu o vada lumea, la baba Maranda. Multe dintre calitatile femeii: inteligenta, stapanirea de sine, luciditatea, ironia fina sunt relevante indirect pe drumul pe care a pornit, pentru a-si gasi sotul, prin atitudine, comportament, relatia cu celelalte persoane. Spirit echilibrat si tenace, ajunsa la Iulia, Vitoria stie adevarul cu certitudine, dar stie, in acelasi timp, ca acest adevar trebuie demonstrat. Cunoscand psihologia oamenilor, conduce discutia in fata celor prezenti la parastas in asa fel, incat asasinii se autodemasca.
In ceea ce priveste relatia ei cu copiii, Vitoria il ocroteste pe Gheorghe, atunci cand baiatul este sfios si nesigur. Dar cand isi da seama ca el va trebui sa ia locul tatalui, face din acesta un barbat curajos si hotarat. Pe Minodora vrea sa o educe in spiritul traditiei, de aceea o cearta cand fata se simte atrasa de "coc, valt si bluza" ori cand este chemata cu apelativul "domnisoara". Vitoria este un personaj patriarhal, ce traieste intr-o lume patriarhala, in care legea morala, nescrisa se conjuga cu simtul timpului. Asadar, viata se desfasoara lent, lasandu-le timp oamenilor sa se pregateasca pentru fiecare eveniment important, iar moartea este perceputa ca un eveniment firesc si esential ce face parte din viata omului. Dar moartea lui Nechifor Lipan nu vine la momentul potrivit si nu este fireasca, de aceea munteanca este de neclintit in in hotararea de a-i pedepsi pe asasini. Statornicia, luciditatea, stapanirea de sine si devotamentul femeii au facut pe exegeti sa o compare cu Antigona, eroina lui Sofocle. Iar Perpessicius o socotea "un suflet tenace si aspru de munteanca", un "aspru caracter, de o vointa aproape salbateca, aproape neomeneasca". Vitoria Lipan este un personaj complex, cu calitati, si defecte evidentiate prin actiune si prin comportament, dar si prin alte procedee de caracterizare (direct, prin descriere, prin parerea celorlalte personaje). Femeia isi dezvaluie calitatile in situatii limita, uimindu-i pe cei din jur (Gheorghita: "Mama asta trebuie sa fie fermecatoare: cunoaste gandul omului"). Personajul este de asemenea, raportat la natura inconjuratoare si este plasat intr-un anumit mediu social. Nechifor Lipan este personajul care nu participa direct la actiune, fiind cunoscut indirect, din marturisirile altor personaje, prin rememorare.
Lipan este ?Cel care a fost?, cum spunea argatul Mitrea. Personajul este conturat retrospectiv si apare ca o emblema a lumii oierilor. Numele sau adevarat este Gheorghita, dar, copil fiind, ii este schimbat pentru a fi salvat de boala si de moarte. Aspectul fizic al oierului (avea infatisare indesata si spatoasa, mustata neagra, groasa, ochi cu sprancene aplecate) sugereaza puterea, indrazneala si curajul. Nimeni nu indraznea sa i se impotriveasca, de hoti nu se temea pentru ca "avea stapanire asupra lor". Este harnic si priceput in mestesugul oieritului: ?stanile i-au fost bine randuite si ciobanii ascultatori.? Si in Nichifor Lipan exista un simt al timpului, viata fiind structurata pe etape in aceasta lume patriarhala. Astfel, primavara isi urca turmele la pasune, toamna le duce la iernatec, in baltile Jijiei. La anumite date ii soseau vesti aducatoare de bani de la anumiti negustori, care ii cumparau produsele si atunci "stupea" cu bani pe lautari in crasme. Era prietenos si petrecaret, nelipsind de la nunti si cumetrii, unde ii placea sa povesteasca intamplari "cu inteles". Uneori isi "abatea calul in preajma muierilor", iar daca Vitoria isi manifesta gelozia, Lipan considera ca este cazul sa scoata "cativa din cei sapte draci care o stapaneau", dupa care, regretand "isi pleca fruntea si arata mare parere de rau si jale."
Personajele si-l reamintesc cu admiratie pe Nichifor Lipan. Astfel, domnul David din Calugareni isi aminteste cum oierul, voinic fiind, se incumeta sa lupte chiar cu demonul de pe Piatra Teiului, luand cu sine un cofarel cu vin si lautarii, iar mos Pricop si-l aminteste pe Lipan purtand "caciula brumarie, cojoc in clinuri, de miel negru", scurt pana la genunchi si fiind "incaltat cu botfori". Era un "vrednic roman", curajos, plecand noaptea la drum cantand din solz ca sa nu-i fie urat. Nechifor Lipan devine in roman o prezenta vie, prin reconstituirea facuta de toti cei care l-au cunoscut; portretul sau este constituit din relatarile Vitoriei si ale altor personaje. Trasaturile caracteristice ale lui Lipan sunt reliefate prin rememorare, prin prezentarea lor directa, prin descriere sau prin relatarea unor intamplari. Personajul este infatisat ca un adevarat erou popular, fiind o emblema a lumii oierilor, prin insumarea calitatilor categoriei tipologice din care face parte. Gheorghita este fiul Vitoriei si al lui Nechifor Lipan; el poarta "numele adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan", de la care mosteneste nu numai numele ci si multe insusiri. Este un tanar de saptesprezece ani, cu "ochii caprui", mosteniti de la mama sa si cu un zambet frumos de fata. Purta, dupa datina, chimir nou si o "bondita inflorata". Tanarul cunoaste legile lumii in care traieste, reperele temporare (este deja initiat in viata de pastor - coborase cu ciobanii, cu oile, cu asinii si cu dulaii la iernat).
Baiatul nu este prea vorbaret, dar are o fire sensibila, este ager la minte si stiutor de carte (ii trimite Vitoria o scrisoare ce evidentieaza sensibilitatea si respectul fidel, precum si credinta in Dumnezeu). Copilaria sa fost lipsita de griji (a petrecut mult timp in mijlocul naturii, cu turmele), dar acum, cand tatal intarzie sa apara, incepe sa se intristeze. Drumul pe care va porni flacaul, impreuna cu mama sa, este unul initiatic, de cunoastere si de formare. Gheorghita se maturizeaza treptat, pe masura ce trece prin toate incercarile, iar descoperirea ramasitelor pamantesti ale tatalui sau, precum si momentul in care manuieste baltagul impotriva asasinului parintelui sau marcheaza transformarea definitiva a personajului, maturizarea lui. Daca la inceput este cuprins de frica, de groaza, plange, in final va da dovada de energie, curaj, infaptuind actul justitiar. Naratorul apeleaza la caracterizarea directa, prin descriere (astfel sunt reliefate insusirile fizice si vestimentatia) sau prin dialog (atunci cand celelalte personaje isi exprima direct parerea), dar si la caracterizarea indirecta, prin faptele pe care personajul le savarseste, prin relatiile cu celelalte personaje.
Minodora, sora lui Gheorghita, este mai mare decat acesta. Desi se gandeste la feciorul dascalului Andrei, este supusa si ascultatoare. Ca toate celelalte fete de varsta ei, poarta camasa alba si catrinta neagra, "vrastala ros", parul impletit cununa si fara broboada. Mama ii impune sa pastreze "randuiala"; daca nu respecta traditia va avea de suportat consecintele: "Iti arat eu tie coc, valt si bluza, arda-te para focului!..." Autorul o prezinta direct, prin descriere, dar si indirect, in relatie cu mama ei. Elemente mitice in roman Roman cu o structura baladeasca, "Baltagul" realizeaza o osmoza intre prezent, cotidian si mitic, intre datele concret istorice ale situatiilor si proiectia lor in legenda. Cea care face legatura intre prezent si trecutul mitic este Vitoria. Prin mentalitatile arhetipale ale oamenilor, Tarcaul devine "un sat pentru eternitate, in care experienta vietii s-a condensat in proverbe si ziceri" (Const. Copraga). In aceasta lucrare patriarhala, viata este structurata pe etape, ce reliefeaza anumite momente importante (nastere, moarte, transhumanta, etc.), iar semnele ocupa un loc aparte.
Acestea sunt cunoscute de catre munteni, ca si datinile ce urmeaza legi nescrise si care sunt respectate pentru a nu se intampla nimic rau. Argatul Mitrea l-a vazut pe "cel care a fost". Vitoriei i se pare ca, in plina amiaza, brazii sunt "mai negri decat de obicei...". Cocosul "se aseaza in prag" si da "semn de plecare". Femeia va pleca in cautarea celui disparut urmand "semne si porunci". Pentru clarificarea semnelor, Vitoria merge la manastirea Bistrita, pentru a cere "lamuriri" Sfintei Ana. Pe drumul pe care Vitoria a pornit impreuna cu fiul ei, "urme se gaseau din semn in semn". Pentru a-si atinge scopul, femeia recurge la un mod de purificare propriu. Inainte de a porni la drum, tine post, apoi "se curata de orice ganduri, dorinti si doruri". "Femeia asta - spune un drumet - trebuie sa fie de pe alta lume", iar prozatorul insusi sustine ca Vitoria "se socotea ea singura intrata in alta lume...". Ritualul inmormantarii este vechi: car cu boi, impodobit cu cetina, preoti, buciumasi, bocitoare, "suluri de panza pentru datina podurilor", praznic, etc. In acest loc sustras civilizatiei, oameni "tin cu calindarul cel vechi de la inceputul lumii..." Trenul este "ceva nedeslusit", telefonul e de la diavolul (cineva care vorbeste "pe sarma", savarsind un "pacat").
Pe Minodora o mustra atunci cand nu pastreaza "randuiala": ?Iti arat eu tie coc, valt si bluza, arda-te para focului". Iar apelativul "domnisoara" adresat fetei de catre tanarul dascalitei, e un cuvant de "rusine". Atunci cand fata arunca "gunoiul afara in fata soarelui" este dojenita promt: "N-ai mai invatat randuiala? Nu mai stii ce-i curat, ce-i sfant si ce-i bun de cand iti umbla gargauni prin cap si te cheama domnisoara!..." Randuiala tine de ordinea morala a satului traditional romanesc si ea presupune o concordanta deplina intre ritmurile existentei umane si cele cosmice. Romanul se incheie cu randuiala mortului, pregatit pentru lumea de dincolo, dar aceasta presupune intoarcerea personajelor la rostul zilnic al existentei. Dupa moartea lui Nichifor Lipan, Gheorghita devine capul familiei, va avea grija de gospodarie, de oi, va continua afacerile tatalui sau. In roman, mortii i se opune o "perspectiva eliberatoare, tonica"; in drumul sau, Victoriei ii iese in cale un cortegiu nuptial, unde va inchina in sanatatea mirilor, iar la Borca urmeaza un botez.
Asadar "viata tainica isi indindea iar puntile peste prapastiile mortii." Nu lipsesc din roman nici ecourile din balada "Miorita", La Cruci, Vitoria Lipan se adreseaza interogativ alaiului de nuntasi: "... cine-ati vazut pe un om de la noi calare pe un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula brumarie..." (in balada: Cine-au cunoscut,/ Cine mi-au vazut/ Mandru ciobanel/ Tras printr-un inel?" In roman, pretextul pentru omor este tot material. In balada moartea (ipotetica) a pastorului e un punct terminus insa, pe cand in "Baltagul", acest moment tragic reprezinta inceputul epicului. Asadar, "Baltagul" este un roman al lumii arhaice a pastorilor, un roman in tesatura caruia se disting doua structuri: una epica si realista, alta simbolica si mitica. Romanul este o opera epica in proza, de mare intinderea, cu o actiune complexa si complicata, ce se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice si cu personaje numeroase, oferind o imagine ampla si profunda a vietii. Desi de mai mica intindere decat alte opere literare similare din creatia lui Mihail Sadoveanu ("Fratii Jderi", "Nicoara Potcoava", "Neamul Soimarestilor", etc.), "Baltagul" are toate notele caracteristice unui roman. Este o opera epica, autorul exprimandu-si indirect sentimentele de admiratie fata de insusirile eroinei (prin intermediul actiunii si punand-o in relatie cu alte personaje). Mihail Sadoveanu nareaza cu obiectivitate intamplarile.
Actiunea se desfasoara intr-un anumit timp si spatiu, de toamna, cand Nechifor Lipan pleaca la Dorna sa cumpere oi, pana primavara, cand Vitoria descopera ramasitele pamantesti ale sotului ei. Spatiul este vast, cuprinde tinuturi de munte de la Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, pana in cele de campie, la Cristesti, in baltile Jijiei. Ca mod de expunere predomina naratiunea (ca in orice opera epica); dar ea se imbina cu descrierea, cu dialogul si cu monologul interior. Actiunea este complexa si mai complicata decat cea din schita si din nuvela; se intinde pe parcursul a saisprezece capitole, in care sunt narate actiunile Vitoriei Lipan in cautarea sotului ei plecat de mai mult timp de acasa. Atunci cand va fi convinsa ca Nichifor a disparut, Vitoria se pregateste sa plece in cautarea acestuia, insotita de fiul ei Gheorghita. Drumul este greu; se conduce dupa semne, dar apeleaza si la autoritati si, pana la urma, cu inteligenta si abilitate sa-i descopere singura pe asasinii lui Nichifor Lipan. Desi actiunea este lineara, exista mai multe planuri narative: unul retrospectiv, in care Vitoria rememoreaza viata ei de familie din trecut, si altele prezentate in desfasurarea lor, care relateaza despre intalnirile eroinei cu preotul si cu baba Maranda, drumul la manastirea Bistrita si la Piatra-Neamt, pregatirile femeii pentru drum, cautarile, gasirea cainelui Lupu si a osemintelor lui Nechifor Lipan, precum si stabilirea adevarului si pedepsirea asasinilor. Semnificatia in roman este conflictul psihologic; Vitoria traieste o drama - sotul ei este omorat si nu are liniste pana nu descopera adevarul.
Conflictele exterioare au in vedere confruntarea femeii cu cei doi asasini, dar si cu autoritatile. O alta trasatura specifica romanului este numarul mare de personaje. Exista personaje principale (Vitoria Lipan, Nichifor Lipan, Gheorghita), secundare (Minodora, preotul Danila, baba Maranda, negustorul si hangiul Danii, ceilalti hangii si sotiile lor, Calistrat Bogza, Ilie Cutui), dar si episodice (mos Pricop, functionarii de la prefectura din Piatra, functionarul de la Dorna, etc.). Toate aceste personaje contribuie intr-un fel sau altul la aflarea adevarului; ele contureaza de asemenea lumi "cea de sus", "cea arhaica" si "cea de jos", unde randuielile sunt straine muntencei. Ca orice roman, "Baltagul" ofera o imagine ampla si profunda a vietii. Romanul are un caracter monografic, pentru ca prezinta un mod de viata patriarhal, oameni care lupta pentru a-si pastra normele etice, obiceiurile, traditiile legate de evenimente cruciale (botezul, nunta, moartea). Baltagul = roman: caracter epic, actiune complexa; numar mare de personaje; imagini ample asupra vietii.
