calificativ.ro  »  Info Scoala  »  Info Util  »  Top 4 cluburi de noapte unde sa te distrezi intr-un city break la Amsterdam

Top 4 cluburi de noapte unde sa te distrezi intr-un city break la Amsterdam

calendar_month 24 Apr 2017, 00:00
Poate nu știai dar dacă te gândești să pleci într-un city break la Amsterdam, află că are mai multe canale decât Veneția, orașul fiind cunoscut drept Veneția Nordului, denumire pe care o împarte, de altfel, cu Sankt Petersburg. În Amsterdam sunt peste 1.000 de poduri, în timp ce în Veneția găsești cu puțin peste 400 de poduri. Cu toate acestea, orașul nu are aura romantică pe care o poartă capitala îndrăgostiților din Italia, ci e considerat a fi un loc al distracției și libertății de opinie. Olandezii sunt cei mai înalți oameni din lume, cu o medie care depășește 184 centimetri pentru bărbați și 170 centimetri pentru femei.În capitala Olandei nu găsești cele mai importante muzee de artă din Europa, dacă vrei un tur complet te duci în Paris și stai două zile la Louvre sau zbori spre Londra și vizitezi gratuit toate muzeele publice. În schimb, poți vizita Muzeul Van Gogh, unic în lume, ca să admiri cea mai impresionantă colecție de picturi ale geniului mai puțin înțeles.
Chiar dacă în orașul olandez nu găsești cele mai cochete restaurante din lume, ai în schimb cea mai activă viață de noapte din Europa și cele mai diverse și impresionante cluburi de noapte. Sunt peste 1.500 de cafenele în capitala Olandei, așa că dacă vrei să te relaxezi sau să te distrezi nu găsești un loc mai potrivit să pleci în vacanță. Într-un fel, Amsterdam e Las Vegas-ul Europei, doar că fără senzația de miraj cu care rămâi după ce vizitezi cazinourile americane. Poate doar în Ibiza, în timpul sezonului estival, petrecerile sunt mai incendiare decât în Olanda. Iar dacă ajungi într-un city break la Amsterdam în perioada următoare, nu rata o noapte petrecută într-un club deschis într-o fostă biserică, transformată în unul dintre cele mai populare cluburi de noapte din oraș, Paradiso. E recomandat să îți rezervi bilete de intrare dinainte, în special în zilele de weekend.
Transportul în comun
După ce ai aterizat în capitala Olandei urmează să iei un mijlocul de transport în comun până în oraș. Aeroportul Schipol e la doar 20 de minute distanță de centrul orașului, așa că nu faci mai mult de 20 de minute cu trenul. Un bilet dus te costă în jur de 5 euro. Nu merită să comanzi un taxi pentru că drumul până în oraș costă undeva între 40 și 50 de euro.
Transportul în comun e destul de scump în Olanda, un bilet te ajunge 2.8 euro pentru o călătorie dus. Trebuie să îți cumperi bilet înainte să urci în mijlocul de transport în comun sau poți să îți iei bilet de la șofer, dar e bine să ai monede la tine. Dacă urmează să folosești mai multe mijloace de transport în comun într-o singură zi pentru că trebuie să ajungi dintr-o parte în alta a orașului, ai putea să îți faci și un ov chipkaard care costă 7.50 euro pe zi și ai transport nelimitat.
Dacă nu îți găsești cazare într-un cartier periferic, poți folosi bicicleta ca mijloc de transport mai ales în centrul orașului. În capitala Olandei numărul bicicletelor depășește numărul locuitorilor. E importat să rămâi pe pista de bicicletă, pentru că dacă nu o faci riști să primești amendă. În cazul în care rămâi doar pieton, trebuie să ai grijă la biciclete și să nu intri pe pista dedicată bicicliștilor. E cam singurul mod în care îi poți deranja pe localnici, de altfel tot timpul foarte prietenoși.Top 4 cluburi de noapte într-un city break la Amsterdam
Cele mai neconvenționale cluburi de noapte le găsești în zona Melkweg, multe dintre ele sunt tematice, așa că programul din fiecare seară e foarte variat. De multe ori, în același club sunt două sau trei încăperi diferite unde se țin petreceri sau concerte, așa că nu ai cum să te plictisești. Atmosfera e asigurată de DJ sau de trupe din întreaga lume. În timpul săptămânii, barurile și cafenelele sunt deschise până la 1:00 noaptea, iar în weekend-uri până la 3:00 dimineața. În același timp, cluburile de noapte sunt deschide în timpul săptămânii până la 3:00 noaptea, iar în weekend-uri până la 4:00 noaptea.
La cluburile de noapte din Amsterdam se plătește intrare, iar biletul costă, în medie, între 5 și 10 euro. Biletul de intrare poate costa și 20 de euro la cluburile selecte din oraș. Zona de distracție din centrul orașului e reprezentată de districtele Leidseplein și Rembrandtp, dar sunt la fel de multe cluburi de noapte în foste hale industriale transformate în cluburi underground și la periferia orașului. E bine să mergi alături de un localnic dacă vrei să ajungi la acestea. Oricum, nu contează dacă ești în căutarea unei petreceri cu muzică live, electro, house, rock, pop sau a unui spectacol de jazz, paleta e foarte variată, așa că în fiecare seară din weekend break-ul în Amsterdam poți experimenta ceva diferit în capitala tinerilor din Europa, care e totodată și capitala neoficială a distracției.Melkweg e o fostă hală industrială modernizată unde se află trei cluburi de noapte diferite, dar și un teatru, cinema și o cafenea unde poți să te relaxezi în timpul zilei sau înainte de petrecerile tematice organizate acolo. În olandeză Melkweg se traduce Calea Laptelui e un loc important pentru localnici pentru că reprezintă mișcarea contraculturală din anii șaizeci. Astăzi, pe lângă baruri și cluburi de noapte, la Melkweg găsești mai multe expoziții ale artiștilor naționali și internaționali. Adresa: Lijnbaansgracht 234A, 1017 PH.
Tot în zona centrală a orașului vei găsi și localul Paradiso, un club de noapte cu totul inedit pentru că a fost amenajat în clădirea unei fost biserici. Localul e recunoscut pentru concertele de muzică live și festivaluri. E recomandat să îți faci rezervare la Paradiso mai ales în zilele de weekend pentru că e unul dintre cele mai aglomerate cluburi de noapte din capitala Olandei. De obicei se cântă muzică pop și rock și în fiecare seară se țin mai multe concerte sau evenimente în cele câteva camere. Dacă vrei să te relaxezi și să mai stai la vorbă, ai putea să cobori la cafeneaua din subsol. Adresa: Weteringschans 6-8,1017 SG.
AIR Amsterdame un club de noapte unde o să vrei să ajungi dacă asculți muzică house și dance și apreciezi show-urile dublate de spectacole de lumini și de sonorizare impecabilă. Clubul are trei încăperi și e sediul central pentru DJ-ii locali care mixează aici, dar și pentru cei internaționali. Artiști ca Tiesto sau Skrilles au cântat în clubul de noapte de pe Rembrandtplein. Adresa: Amstelstraat 24,1017 DA.
Radion e un alt club de noapte unde ți-ai putea petrece o seară într-un weekend break la Amsterdam, un fost depozit medical care acum găzduiește o cafenea, cinema, dar și spații cu expoziții, workshopuri și alte evenimente culturale. Adresă: Radion, Louwesweg,1066 EA.
Merită să îți faci I Amsterdam City Card?
Dacă petreci mai multe zile în oraș și vrei să vizitezi cele mai importante muzee din orașul olandez, merită să îți faci un City Card, cu care ai reducere la transportul în comun, poți să mergi într-o croazieră pe canele, dar și la cele mai importante muzee sau la Zoo. Acestea sunt lucruri pe care le poți face gratuit dacă îți cumperi un City Pass pentru o zi. În cazul în care optezi pentru un city break la Amsterdam și prinzi două zile pline în capitala olandeză, poți opta pentru un card pentru 48 de ore care costă 59 euro. Ai intrarea gratuită la Muzeul Stedelijk, Muzeul Van Gogh, Muzeul Kerk, Muzeul Maritim, dar și transport în comun gratuit pe toate mijloacele de transport. E recomandat să îți faci City Pass dacă ții să vizitezi Muzeele, să mergi într-o croazieră sau să vizitezi grădina zoologică pentru că intrările plătite individual costă între 15 și 20 de euro, și în final costurile te ajung cu mult peste 60 de euro. Dacă ești licean sau student beneficiezi de reduceri la majoritatea dintre obiectivele turistice, inclusiv la I Amsterdam City Card. Dacă nu beneficiezi de reducere la muzee, ai intrarea liberă în prima duminică din lună, așa că ai putea să îți rezervi bilete de avion spre Amsterdam în primul weekend din lună. În afară de muzeele arhicunoscute din orașul olandez, ai putea să vizitezi Muzeul Șahului, Muzeul Fotografiei.
Dacă pleci într-un weekend break la Amsterdam e bine să știi că prețul pentru o cameră de hotel te ajunge, în medie, între 50-60 euro pe noapte, în districtele centrale din oraș. Cazarea în capitala Olandei nu e tocmai cea mai accesibilă, dar mai ai varianta alternativă să îți rezervi cazarea la hostel în zona centrală ca să nu fii nevoit să folosești mijloacele de transport în comun. Dacă ai o condiție fizică bună și știi să mergi pe bicicletă poți vizita orașul în ritmul tău. Turul pe bicicletă e foarte la modă în Amsterdam, un oraș unde sunt peste 800.000 de mii de biciclete. Din punctul acesta de vedere, olandezii nu își fac griji pentru poluarea excesivă prezentă în alte capitale europene, în special în zonele centrale ale metropolelor.
Tu când ai vrea să pleci într-o minivacanță în orașul celor peste o mie de poduri? Rezervă-ți un city break de neuitat la Amsterdam în lunile care urmează și ia pulsul orașului de la fața locului.




 
Sondaj
Tezele nationale ar trebui: