Ca orice parinte imi doresc ptr. copilul meu tot ce este mai bun. M-am gandit mult cum sa abordez aceasta problema. Nu am dorit sa creez valva la scoala ptr. ca mi-a fost teama ca acest lucru se va rasfrange asupra fetitei mele. De aceea, am agreat varianta de a o muta la o alta scoala. Problema mea a fost insasi d-na invatatoare.
Au fost multe intamplari si probleme petrecute pe parcursul unui semestru dar eu le-am ignorat intrucat eram constienta ca fetita mea a facut primii pasi intr-lume noua si trebuia sa faca fata. Voi relata pe scurt care au fost aceste probleme:deseori d-na invatatoare reclama ca Alexandra(numele fetitei mele)nu este cuminte in timpul orelor; ca nu si-a facut tema.
Bineinteles ca am inceput sa o cert, sa o pedepsesc crezand ca intradevar nu se poate adapata.Numai ca la un moment dat am realizat ca trebuie sa aflu cauza problemelor ptr. a le putea rezolva.Astfel ca am aflat urmatoarele: d-na invatatoare o marginalizase(nu cunosc motivele), pe ea si inca alti cativa copii, cu care, a considerat poate, ca nu merita sa-si bata capul.
Altadata am aflat ca a tras-o de par, iar in alta zi ca i-ar fi dat cu o carte in cap. Evident am intrebat-o pe d-na invatatoare daca este adevarat iar raspunsul a fost urmatorul:"Ei, haideti d-na Raicu". Nu am stiut cum sa interpretez acest raspuns prin urmare am lasat lucrurile asa, in ideea ca poate a facut un spirit de gluma cu ea si l-a interpretat gresit.
Odata, in timpul unei discutii, am rugat-o pe d-na invatatoare sa urmareasca daca isi noteaza pe carte temele care le are de facut ca sa nu mai uite. Iarasi nu am facut bine ptr ca raspunsul a fost urmatorul:"trebuie sa tina minte;aceasta este responsabilitatea ei". Am tacut evident crezand ca aceasta este practica, chiar daca eu nu eram de acord trebuia sa ma supun(un copil de 6 ani sa tina minte temele de la 5 materii, cam greu, dar...).
Azi asa, maine asa, pana cand am inceput sa-mi pun intrebarea: copilul meu are o problema sau pedagogul? RASPUNSUL a venit pe data de 1 Martie 2009. Ca orice parinte am cumparat un martisor, cu o zi inainte, iar sotul dimineata cand a dus-o la scoala a cumparat o zambila.Cand s-a intors de la scoala am intrebat-o pe Alexandra cum a fost. Raspunsul a venit ca un TRAZNET: "m-a trimis sa arunc floarea la cosul de gunoi; a spus ca este ofilita si miroase urat"(credeti-ma ca si acum ca si atunci mi-au dat lacrimile. Cum s-a simtit copilul meu in acele momente? Ce a fost in sufletul ei? Am refuzat sa cred acest lucru si ca atare l-am rugat pe sotul meu sa o intrebe pe d-na invatatoare daca asa a fost. Poate ca totusi era vorba de o neintelegere.
A doua zi cand sotul a intrebat-o i-a raspuns ca atunci cand se ofera o floare trebuie sa fie proaspata si frumosa(ceva in genul acesta). Asa si-a argumentat gestul. Mi-as fi dorit din tot sufletul sa o intreb pe d-na invatatoare ce concluzie sa traga copilul meu din aceasta intamplare: ca atunci cand va primi ceva care nu-i va face placere va trebui sa trimita persoana care ofera cadoul/floare sa-l arunce la gunoi. Numai ca din acel moment am refuzat sa mai mai discut cu dansa. Nu avea rost.
Am discutat cu fetita si i-am explicat ca nu este frumos sa faca asa ceva vreodata, indiferent ca-i place sau nu ce primeste. Intentia cuiva de o oferi ceva, faptul ca se gandeste sa-ti daruiasca ceva tie, pretuieste mai mult decat toate florile din lume. Mi-as fi dorit sa-mi spuna d-na invatatoare cu ce i-a gresit copilul meu, sau cu ce i-am gresit noi, parintii. Pe mine nu ma vedea decat la sedinte si nu prea discutam ptr. ca mereu era ocupata cu alti parinti. Iar cu sotul meu nu vorbea decat ptr a-i aduce la cunostiinta acuzele la adresa copilului.
Am inscris copilul la alta scoala iar sotul a trebuit sa mearga sa ridice Foia matricola si sa predea cartile. I-am spus ca mai aveam de achitat si suma de 28 RON, reprezentand 2 caiete si un spectacol care ar fi avut loc in incita scolii. A pedat cartile la Secretariat iar apoi a mers la d-na invatatoare(era in timpul orei), a batut la usa, insa i s-a spus sa astepte pana la sfarsitul orei. Nu a putut intrucat trebuia sa plece la servici.
A doua zi primesc telefon din partea d-nei secretare de la scoala Marin Sorescu care imi aduce la cunostiinta ca am o datorie fata de scoala si ca i s-ar parea penibil sa dea telefon la cealalta scoala sa comunice acest lucru.
Mi s-a parut un lucru extrem de impertinent in conditiile in care niciodata nu am comentat banii solicitati, indiferent ptr. ce. As dori totusi sa fac o paranteza si sa mentionez ca aprox. o data la 2 sapt. Alexandra imi spunea ca trebuie sa dea bani ptr nu stiu ce carti, caiete, concursuri(exceptand fnd. scolii, fnd. clasei, care erau comunicate parintilor la sedinte).
Nu am tinut niciodata socoteala atator carti si caiete, desi mi se parea hilar la un moment dat cate carti ne puneau sa le cumparam(le am stiva acasa, in sertar). Prin urmare, m-am simtit de-a dreptul intrigata si jignita cand m-a amenintat ca daca nu ne achitam "fabuloasa" datorie de 28 RON, anunta la scoala cealalta.
Evident sotul a revenit a 2a zi dimineata(a tinut sa precizeze d-na invatatoare sa nu indrazneasca sa vina in timpul orelor, ptr ca-i va aplica acelasi tratament:il va pune sa astepte sfarsitul orei).Sotul este un om foarte calm, dar a tinut sa-i precizeze ca ne-a facut un bine, raspunsul sec fiind"asemenea". E pacat cand un astfel de om taie aripile copilului tau si ii spulbera visele. Este foarte greu apoi, ptr un parinte, sa recladeasca totul.
La scoala la care este acum lucrurile sunt cu totul altfel. Se imbina utilul cu placutul, joaca copilariei cu rigirozitate si disciplina scolara. Cam asa vedeam eu macar primele 2 clase. Regret ca fetita mea a avut acest ghinion. Sper sa poata uita prin ce a trecut, sa o uite pe fosta invatatoare si sa-si aduca aminte de cea pe care o are acum cu acelasi drag cu care i-o mi-o amintesc pe invatatoarea mea, d-na Berbecaru. Imi aduc aminte pana si surasul sau dojenelile ei blande.
Deci, acestea sunt o parte din amintirile pe care ar trebui sa le avem din partea celor care ne indruma primii pasi in viata: DASCALUL.
