Descopera marturii ale unei prietenii adevarate intre Eminescu si Creanga rezervand bilete de avion Bucuresti-Iasi
calendar_month 10 Apr 2017, 00:00
Studiezi în fiecare an operele emblematice pentru literatura română ale celui mai important poet român Mihai Eminescu şi ale carismaticului scriitor Ion Creangă şi mai mult ca sigur că ai vrea să afli mai multe lucruri despre viaţa lor şi, astfel, să decifrezi mai bine tainele operelor pe care ni le-au lăsat moştenire peste ani. Şi cum vacanţa de vară este pe zi ce trece tot mai aproape, ne-am gândit să îţi recomandăm să ajungi la Iaşi, capitala Moldovei care a dat patrimoniului naţional inestimabile valori materiale şi spirituale. Municipiul Iaşi este al doilea oraş ca număr de locuitori din ţară, remarcându-se prin numeroasele obiective de interes cultural care îi conferă fără doar şi poate statutul de oraş muzeu. Una dintre cele mai rapide şi comfortabile soluţii de trasport către Iaşi este avionul, municipiul benefiicind de unul dintre cele mai moderne aeroporturi internaţionale din România, motiv pentru care veţi găsi cu uşurinţă în orice perioadă bilete de avion Bucureşti-Iaşi.

Este absolut fascinant faptul că între cei doi scriitori români care au reuşit să influenţeze decisiv întreaga literatura română şi să fie iubiţi de toţi cititorii români a existat o prietenie foarte puternică. Şi trebuie să mai ştiţi că dacă nu ar fi existat această prietenie, Creangă nu ar fi fost niciodată scriitor pentru că Eminescu a fost cel care, fermecat de uriaşul talent de povestitor al acestuia, l-a încurajat să-şi pună pe hârtie poveştile rezultatul fiind, aşa cum bine-ştiţi, unul extraordinar. Iată cum este descrisă prietenia dintre cei doi chiar de către un contemporan al acestora - Gheorghe Panu, ziarist şi important memorialist român: ,,Câteodată Creangă şi Eminescu dispăreau câte trei-patru zile; nu se ştia ce au devenit. În timpul acesta ei ieşeau din oraş pe jos, cutreerau Galata cu târguşorul, treceau înspre bariera Păcurarilor, făceau înconjorul pe la Copou şi Aroneanu, dormeau pe o laviţă la vreun han sau la vreo crâşmă, mâncau ce găseau şi erau fericiţi”. Mai mult ca sigur că după ce aţi citit aceste cuvinte, veţi dori să aflaţi mai multe despre viaţa lor, iar o vacanţă în Iaşi este cel mai potrivit loc să faceţi acest lucru. Oraşul păstrează intacte numeroase mărturii ale vieţii celor doi scriitori, de care vă desparte doar un zbor cu avionul către Iaşi.

Înainte de a se stabili aici, Eminescu, născut în judeţul vecin (Botoşani) a făcut mai multe vizite în Iaşi, unele dintre acestea fiind prilejuite de legăturile pe care le-a avut cu societatea politico-literară Junimea. S-a stabilit aici la vârsta de 24 de ani, a lucrat aici, s-a îndrăgostit de Veronica Micle şi tot aici s-a împrietenit cu Ion Creangă.

Aşa că primul obiectiv turistic pe care vi-l recomandăm să-l vizitaţi după ce v-aţi achiziţionat biletele de avion cu destinaţia Bucureşti-Iaşi este casa memorială Vasile Pogor, construită în jurul anului 1850 de către Vasile Pogor și soția sa Zoe şi care a fost sediu al Societății literare Junimea (fondată în 1863) și al revistei „Convorbiri literare”. Eminescu este găzduit o perioadă în această casă, iar stăpânul ei împreună cu Titu Maiorescu, personalitate marcantă a epocii şi fondatorul societăţii Junimea, sunt cei care îl ajută să fie numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi şi să trăiască o perioadă foarte liniştită şi potrivită pentru creaţie, la distanţă de orice griji financiare.

Clădirea Bibliotecii Centrale din Iaşi este un obiectiv care nu trebuie ratat. Interiorul imobilului este lucrat în marmură de Carrara şi mozaic veneţian, iar exteriorul este împodobit cu impresionante coloane în stil ionic, pilaştri neodorici, mici frontoane triunghiulare şi medalioane cu personalităţi marcante ale culturii naţionale. Şi, foarte important, în incinta sa se află manuscrise inestimabile şi cărţi vechi şi rare, multe dintre acestea purtând semnăturile celor doi prieteni.



Eminescu a lucrat la bibliotecă doar aproximativ un an, însă va avea şansa să fie numit revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, prilej cu care îl va cunoaşte pe Creangă şi cu care se va împrieteni imediat. Legătura puternică dintre cei doi îl va ajuta să primească un an mai târziu găzduire în casa lui Creangă, din mahalaua Ţicăului. În cartierul situat la doar un kilometru de centrul oraşului, casa se păstrează şi astăzi în formatul original. Două încăperi mici, cu o prispă înspre nord, unde se află şi uşa de intrare şi un cerdac cu vedere către dealurile Ciric şi Sorogari alcătuiesc casa pe care Creangă a numit-o bojdeucă şi în care şi-a scris întreaga operă. Bojdeuca "Ion Creangă" este cel mai vizitat muzeu din Iaşi şi este, totodată, primul muzeu memorial literar din România, fiind inaugurată în anul 1918. În cadrul său sunt expuse cărţi, fotografii şi documente care ilustrează viaţa marelui scriitor, iar, mai nou, vizitatorii sunt întâmpinaţi chiar de acesta, sub forma unei holograme.

Trebuie să mai ştiţi că unul dintre cele mai dragi locuri ale celor doi prieteni era Parcul Copou, aşa că orice zbor până la Iaşi trebuie să te aducă şi aici. Grădina Copou a căpătat destinaţia de parc în anul 1834 cel care a înfiinţat-o fiind domnitorul Mihail Sturdza. În anii următori a fost extinsă progresiv prin cumpărarea unor terenuri învecinate, iar astăzi, chiar în centrul său, o să găsiţi un monument al naturii viu – Teiul lui Eminescu. Copacul a fost plantat la amenajarea parcului, iar Eminescu a poposit pe băncile care îi înconjurau trunchiul, de multe ori aşteptând-o acolo pe Veronica Micle. Astăzi o să-l găsiţi în acelaşi loc, cu o coroană impresionantă şi pentru a vă aminti de cei care i-au stat sub ramuri, în imediata lui apropriere, pe aleile parcului o să puteţi admira şi statuile lui Eminescu, ale lui Creangă şi ale Veronicăi Micle.

Şi dacă tot v-aţi cumpărat bilete avion spre Iaşi şi aţi ajuns în Iaşi şi vă aflaţi în zona parcului Copou, este cazul să faceţi o plimbare pe urmele celor doi prieteni, iar strada Lăpuşneanu este cel mai bun loc pentru acest lucru. Odată ce veți păşit pe bine-cunoscutul loc de promenadă al ieşenilor, încă din cele mai vechi timpuri, veți descoperi la tot pasul locuri frecventate de marele poet. Unul dintre obiectivele care se păstrează şi astăzi este Hotelul Traian, unde Eminescu şi Creangă au luat parte împreună la centenarul morţii lui Horia, care a avut loc la data de 21 octombrie 1884. Uliţa închinată domnitorului Alexandru Lăpuşneanu era plină de magazine, prăvălii şi localuri pentru spectacole, motiv pentru care i se mai spunea şi Strada Veseliei sau a Muzicii. Eminescu aminteşte în scrisorile sale de terasa Barothy, iar pozele vechi păstrate din acea perioadă şi care îi înfăţişează pe Eminescu, Creangă, Caragiale sau Veronica Micle ne demonstrează că au trecut cu toţii prin atelierul Nestor Heck, de la numărul 44, de pe această stradă. Faima fotografului ieşean depăşise în epocă cu mult graniţele Iaşiului, acesta bucurându-se de recunoaştere internaţională şi fiind premiat la Expoziţia de la Paris din anul 1889.

O călătorie cu bilete de avion Bucureşti-Iaşi vă va introduce într-o zonă a ţării profund religioasă, ambii scriitori având preocupări în acest sens. Astfel, câteva dintre importantele locaşuri de cult ieşene poartă urmele trecerii celor doi scriitori, fiind, în acelaşi timp, importante centre istorice. Mănăstirea Golia cu turnul care îi poartă numele este o importantă atracţie turistică a oraşului, dar şi locul în care Creangă a locuit o perioadă fiind diacon al bisericii.

Puteţi vizita şi Biserica 40 de Sfinţi, unde Creangă a fost diacon alţi patru ani şi unde puteţi admira picturi realizate și semnate de Eustatie Altini, cel mai mare pictor neoclasic din Principatele Române dar și din Balcani de la începutul secolului al XIX-lea, Icoana Sf. Nicolae fiind o capodoperă de interes universal. Şi Eminescu a fost foarte apropiat de viaţa creştină, acesta locuind pentru o vreme într-una din chiliile Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. Astăzi, lângă Biserică, puteţi vizita şi Sala gotică, o clădire ce adăposteşte un muzeu de artă religioasă şi care poartă denumirea de gotică nu pentru arhitectura exterioară, ci datorită bolţilor interioare în ogivă delimitate de nervuri de piatră.

Pentru a încheia vacanţa din Iaşi, vă recomandăm să vă întoarceţi tot în parcul Copou. Aici, într-unul dintre cele mai dragi locuri ale poetului Eminescu, a fost inaugurat, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa, Muzeul Mihai Eminescu. Arhitectul Virgil Onofrei s-a inspirat din poezia eminesciană pentru a proiecta o clădire cu etaj şi trei săli care sunt denumite sugestiv Sala destinului, Sala de artă şi Sala prieteniei. Cărţi rare, primele ediţii ale poeziilor lui Eminescu, traducerile poeziilor sale în limbi străine şi fotografii originale legate de viaţa sa pot fi admirate aici, în fiecare săptămână de marţi până duminică. În viziunea criticului George Călinescu, ,,epoca şederii la Iaşi în apropierea Junimii a fost cea mai rodnică din viaţa poetului din punctul de vedere al creaţiunii artistice”, motiv pentru care sperăm că v-am convins să vă procuraţi cât mai curând bilete de avion din Bucureşti spre Iaşi şi să vă petreceţi un timp în acest oraş.

La capătul zborului către Iaşi vă aşteaptă un oraş care se întinde pe şapte coline domoale asemenea Romei şi în care merită să descoperiţi şi o poveste şi un exemplu ale unei prietenii adevărate, cu atât mai mult cu cât ea a existat între doi dintre cei mai importanţi scriitori români.

Sondaj

Crezi ca Iepurasul de Paste va veni si anul acesta la tine?