Stiri Educatie

ELEVII CLASELOR I-IV SUNT IN VACANTA

Elevii din clasele I-IV si copiii de la gradinita intra de azi în vacanta, pentru o saptamâna, potrivit structurii anului scolar aprobata de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Copiii vor reveni în unitatile de învatamânt lunea viitoare, pe 7 noiembrie. Colegii lor mai mari, de la gimnaziu si

PESTE O TREIME DIN SCOLILE SPECIALE AU FOST INCHISE

Numarul scolilor speciale din Romania s-a redus semnificativ in ultimii ani, ajungand de la 321 in anul 2000 la 209 in prezent, a declarat ieri directoarea Directiei Generale de Invatamant Preuniversitar din Ministerul Educatiei si Cercetarii, Liliana Preoteasa. Aceasta a mai adaugat ca o

PARINTII ELEVILOR SPRIJINA PROFESORII

Protestele organizate, în aceste zile, de federatiile sindicale din învatamânt sunt sustinute si de parintii elevilor. "Am luat cunostinta cu regret de demisia ministrului Mircea Miclea, din cauza nemultumirii sale legate de alocarea pentru educatie a mai putin de patru la suta din PIB. Consideram

Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, nu revine asupra demisiei

Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, a declarat, ieri, dupa audierile din Comisiile reunite pentru Învatamânt, ca nu va reveni asupra deciziei de a demisiona din functie, chiar daca bugetul alocat ministerului va fi majorat, considerând ca ar fi un gest imoral. El a aratat ca pozitia sa este ferma

SCOALA SI PARINTII DEVIN PARTENERI

Reforma în învatamânt a concretizat, printre alte noutati, ideea implicarii parintelui în actul educativ. Mai exact, acest lucru se realizeaza prin semnarea unui acord între scoala, parinte si elev, prin care toate partile îsi asuma drepturile si obligatiile, iar parintii se angajeaza sa suporte

HAOS IN EDUCATIE

Peste 60.000 de salariati din invatamantul preuniversitar au fost ieri intr-o greva de avertisment de 2 ore * Astazi, protestele se extind si in invatamantul superior, alaturi de profesori iesind in strada si studentii * Principala revendicare este majorarea bugetului alocat scolii pentru

LA FIECARE 10 ABSENTE PE SEMESTRU NOTA LA PURTARE SCADE CU UN PUNCT

Prin noul regulament scolar, preavizul de exmatriculare se intocmeste de diriginte si director pentru elevii care absenteaza nejustificat 20 de ore la diferite discipline sau 15% din totalul orelor de la o singura disciplina, cumulate pe un an scolar. Acesta se inmaneaza parintelui sau elevului,

DASCALII TREBUIE SA COMENTEZE CU PARINTII NOTELE COPIILOR

Notele acordate elevilor se trec in catalog si in carnet de catre profesor sau invatator si se comenteaza cu parintii, asa prevede noul regulament scolar. Numarul de note acordate fiecarui elev, la fiecare disciplina de studiu, exclusiv nota de la teza, trebuie sa fie cel putin egal cu numarul

Sondaj

De ce dotari ar avea nevoie scoala dumneavoastra?