Consiliul Europei lanseaza astazi, la Monaco, programul "Building Europe for and with children", program menit, pe de-o parte, sa contribuie la promovarea drepturilor copiilor si, pe de alta parte, sa combata diversele forme de violenta împotriva copiilor prin implementarea unor politici de
Stiri Educatie
"Nu am emotii pentru ca nu am învatat nimic. Astept si eu vacanta de Paste ca sa pun burta pe carte. Nu stiu de unde sa apuc româna, asa ca o tot amân. Din punctul meu de vedere, sunt zero la pregatirea pentru bac. Pentru mine, simularea la româna e ca o simpla meditatie", spune Dan, elev în clasa
Construirea unui nou camin cu doua corpuri pe un teren viran din campusul Belvedere pâna la 1 octombrie 2006. Acesta este unul dintre proiectele Academiei de Studii Economice din Bucuresti. "O parte din bani vin din fondurile proprii, iar pe ceilalti i-am solicitat Ministerului Educatiei si am
Comisia Fulbright în România a lansat, recent, competitia anuala Fulbright Junior Awards, pentru stagii de studiu si cercetare în SUA pe parcursul anului universitar 2007-2008. Cei interesati pot aplica pentru toate tipurile de programe graduate, cu exceptia celor din domeniul medicinei clinice.
Pereti portocalii si verzi, la care se adauga graffiti din belsug, cu palmele studentilor "inscriptionate", alaturi de sigla facultatii, asa arata holurile Facultatii de Jurnalism si stiintele Comunicarii (FJSC) din cadrul Universitatii Bucuresti. "Ideea a plecat de la studenti, iar noi le-am
Peste 150.000 de liceeni din 185 de licee vor fi instruiti în domeniul bancar. Ministerul Educatiei si BRD-Groupe Société Générale au lansat de curând programul de educare "Înveti si câstigi cu BRD", destinat elevilor cu vârste cuprinse între 14 si 18 ani. Programul are scopul de a familiariza
Aproape 70% din elevi spun ca, la clasa, se copiaza ori de câte ori se permite, arata un sondaj de opinie, realizat pe site-ul Ministerului Educatiei."Am copiat formule la mate, definitii la româna, am copiat la geografie, istorie, la engleza - modurile de formare a verbelor, la teza la fizica, ca
Taxele platite de elevii Scolii Romano-Americane se duc spre trei societati, sunt incasate doar de una si nu apar in nicio evidenta contabila.Ambasada SUA si-a facut firma" pentru a colecta bani din educatie si pentru a plati impozitele aferente catre statul roman. Diplomatii americani nu vor sa
Drama le-a dat mari batai de cap elevilor care au partcipat astazi la simularea examenului de limba si literatura româna. Cu toate acestea, tinerii spun ca subiectele nu au fost grele iar pâna la examenul de bacalaureat au tot timpul sa învete. Ca-n fiecare an...La ora 8, elevii au pasit pe portile
Emotii pentru elevii de clasa a XII-a ! Astazi începe în tara simularea examenului de bacalaureat, care va dura o saptamâna. În Capitala, aproape 19.000 de elevi vor participa la aceasta simulare organizata de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti.Elevii sunt asteptati în 67 de centre,