Peste 500 de elevi de clasa a VII-a ar fi trebuit sa sustina, ieri, teza cu subiect unic la limba si literatura materna.Elevii care studiaza in scoli sau clase cu predare in limba minoritatilor nationale si care au absentat la prima sesiune, din mai, si-au sustinut teza unica, având varianta 6.
Stiri Educatie
La clase, profesorii, care sunt destul de exigenti, folosesc video-proiectoare pentru a le prezenta elevilor lectiile. La "Lazar" este lume buna, nu se aculta manele inca, iar daca vrei sa chiulesti, gard in gard este Parcul Cismigiu. Acestea sunt primele impresii ale unor elevi care au terminat
230.000 de copii vor sustine peste 12 zile prima proba la testele nationale. Ei vor putea apoi sa aleaga sa-si continue studiile la unul dintre cele peste 1.200 de licee din tara sau intr-una dintre cele aproape 500 de scoli de arte si meserii. Anul trecut, din cei 140.000 de candidati, 130.000 au
Cum se apropie prima proba la testele nationale, elevii au inceput goana dupa note cat mai bune care sa asigure accesul intr-o scoala cat mai competitiva. Media de admitere la liceu este formata 50% din media claselor 5-8 si 50% din cea de la testele nationale. Elevii si parintii trebuie sa stie
Cei peste 230.000 de elevi de clasa a VIII-a vor incheia vineri, 8 iunie, cursurile anului scolar 2006-2007, intrucat sesiunea unica a Testelor nationale din acest an incepe luni, 18 iunie.Pentru sustinerea acestui examen s-au inscris 228.429 elevi, repartizati in 1043 centre de examen. Lucrarile
La mijlocul lunii iulie, cadrele didactice vor concura pentru 13.247 de posturi vacante la nivel national, dintre care numai 2.689 sunt titularizabile Cariera didactica din Romania depinde in mare parte de concursurile nationale organizate pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante. in timp
Locul 5. Infiintat prin decret regal, liceul este cautat in special pentru clasele de matematica, dar si pentru trupa de teatru . Tinerii care au ales Colegiul National Gheorghe Sincai, infiintat in 1892 prin decret regal, spun ca au venit aici pentru grupele de teatru, pentru Parcul Carol,
TULCEA. Cinci scoli din Delta Dunarii beneficiaza, incepand de ieri, de barci cu motor cumparate de Ministerul Educatiei. Scolile din Maliuc, Crisan, Mila 23, Caraorman si Liceul Jean Bart din Sulina vor folosi aceste barci pentru transportul elevilor, precum si pentru transportul rechizitelor
GORJ. Doua centrale termice dezafectate din Targu-Jiu vor fi transformate in gradinite. Cele doua spatii se afla in cartierele Teilor si Grivita, unde se inregistreaza un numar mare de solicitari in privinta inscrierii micutilor la gradinita. Potrivit autoritatilor locale, lucrarile de amenajare la
Salonul de carte s-a deschis ieri la Romexpo cu standuri mai aratoase decat anul trecut. La Salonul de carte Bookfest, deschis ieri, cei 200 de participanti expun peste 10.000 de titluri pe o suprafata de 4.000 de metri patrati. Totodata, expozantii au pregatit peste 450 de evenimente si lansari in