Adomnitei a fost inlocuit. De data asta oficial. Fara prea multa galagie, noul ministru al Educatiei, Anton Anton, a fost investit oficial, ieri, la Palatul Cotroceni. Acesta il inlocuieste, astfel, pe Cristian Adomnitei, demis de catre premier acum doua zile. La ceremonia de investitura a fost
Stiri Educatie
Elevii primei scoli de fete din Bucuresti, construita in 1852 de arhitectul Ion Mincu, s-au hotarat sa salveze cladirea care sta sa se darame. Astfel, ei au initiat o petitie pe care o vor trimite autoritatilor pentru a-si salva liceul din paragina. "Pana la acesta ora am strans aproximativ 700 de
Tabla interactiva si minitelecomenzi pentru evaluarea rapida a elevilor in salile de clasa. Acestea sunt cele mai interesante materiale didactice prezentate Targul Educational de la Sala Polivalenta din Bucuresti. Astfel, profesorii care vor sa dea lucrari de control moderne pot apela la sistemul
Autoritatea de Sanatate Publica din Brasov a trimis elevilor de clasa a V-a un chestionar cu 48 de intrebari legate de alimentatie, consumul de tutun, alcool, droguri dar si referitoare la comportamentul sexual al elevilor. Inspectoratul Scolar s-a sesizat imediat si l-a interzis. Este pentru a
Un nou concurs pentru liceeni. "Alcoolul nu te face mare" este o competitie extrascolara, cu caracter educativ. Concursul, organizat pe trei sectiuni, are doua componente: prezentarea in scoala a filmelor "Ce inseamna sa fii cool" si "Pretul unei vieti sportive" si a suporturilor de lectie si
Pasionati de literatura? Iti place sa compui, sa creezi povesti si eseuri ? Atunci trebuie sa iti exersezi talentul si sa participi la olimpiada de limba si literatura romana. Insa la aceasta competitie pot participa numai elevii din clasele VII-XII. Rolul concursului este de a stimula activitatea
Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) va invita miercuri, 8 octombrie, incepand cu ora 19.00, la ceremonia de decernare a premiilor din Topul Excelentei in Cercetare. Evenimentul este organizat de ANCS la Sala Titulescu a Centrului de conferinte Romexpo, fiind o premiera in
Fostul ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei, crede ca este de fapt victima luptelor interioare din partid, despre care recunoaste cu sinceritate ca este singurul "din care cu foarte multa veselie se dau informatii, pe surse, presei" de catre colegi care doresc sa isi "conserve imunitatea
Un invatator din Deva recunoaste cu seninatate ca isi bate elevii ca sa-i disciplineze. "Prin hotarare proprie i-am tras de urechiute. Am dat si cu cartea in cap, d n-am dat tare", zice Ioan Paun. O profesoara de matematica din Brasov este acuzata de parinti ca ii terorizeaza pe elevi, jignindu-i
In perioada 28 - 30 noiembrie 2008, la Cluj, se va desfasura Simpozionul National de Didactica Limbii si Literaturii Romane. In acest an va avea loc editia a IX-a a acestui simpozion, intitulat "Scrierea Personala si Creativa. Scrierea despre text". Simpozionul are trei sectiuni: Scriere personala,