Somnoroase pasarele Pe la cuiburi se aduna, Se ascund in ramurele - Noapte buna! Doar izvoarele suspina, Pe cand codrul negru tace; Dorm si florile-n gradina - Dormi in pace! Trece lebada pe ape Intre trestii sa se culce - Fie-ti ingerii aproape, Somnul dulce! Peste-a noptii feerie Se ridica mandra

Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plang, clar izvorand in fantane; Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfanta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni il incarca; Tresarind in cercuri albe El cutremura o barca. Si eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult si parc-astept Ea din trestii sa rasara Si sa-mi cada lin pe piept; Sa sarim in luntrea mica, Inganati de glas de ape, Si sa scap din mana carma, Si

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramai la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le

La steaua care-a rasarit E-o cale-atat de lunga, Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ne-ajunga. Poate de mult s-a stins in drum In departari albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre, Icoana stelei ce-a murit Incet pe cer se suie: Era pe cand nu s-a zarit, Azi o vedem, si nu e. Tot

- Iar te-ai cufundat in stele Si in nori si-n ceruri nalte? De nu m-ai uita incalte, Sufletul vietii mele. In zadar rauri in soare Gramadesti-n a ta gandire Si campiile asire Si intunecata mare; Piramidele-nvechite Urca-n cer varful lor mare - Nu cata in departare Fericirea ta, iubite! Astfel zise

Atat de frageda, te-asameni Cu floarea alba de cires, Si ca un inger dintre oameni In calea vietii mele iesi. Abia atingi covorul moale, Matasa suna sub picior, Si de la crestet pan-in poale Plutesti ca visul de usor. Din incretirea lungii rochii Rasai ca marmura in loc - S-atarna sufletu-mi de

Sunt carti care nu pot trai singure, istorii comune separate de coperti in chip diferit, intamplari ce se leaga nebanuit, putin intrerupte de puncte ingrosate sau suspensive, capodopere si scrieri modeste care au undeva un spirit pereche. Asa cum exista oameni care se cauta, pesemne vor fi si carti

De-as avea si eu o floare Mandra, dulce, rapitoare, Ca si florile din mai, Fiice dulce-a unui plai, Plai razand cu iarba verde, Ce se leagana, se pierde, Undoind incetisor, Soptind soapte de amor; De-as avea o floricica Gingasa si tinerica, Ca si floarea crinului, Alb ca neaua sanului, Amalgam de-o

Cel mai mare poet al romanilor, Mihai Eminescu, s-a nascut la Botosani, la 15 ianuarie 1850. Era al saptelea fiu din cei unsprezece ai lui Gheorghe Eminovici din Calinestii Sucevei si ai Ralucai Iurascu din Joldesti. Poetul vorbeste despre stramosii sai ca de tarani liberi, razesi. Dupa revolutia