Martin Luther (1483-1546) a fost cel care, prin afisarea in 1517 a celor 95 de teze ale doctrinei sale pe poarta Catedralei din Wittenberg, a indraznit sa sfideze cea mai mare putere a vremii sale, Biserica romano-catolica. Luther si-a inceput studiile mai intai in domeniile filosofiei si
Dictionare
Fiu al lui Tutmes al II-lea si al energicei regine Hatsepsut (care domneste, practic, sub pretextul tutelarii fiului ei, pana in 1480 i.H.), Tutmes al III-lea infrange la capatul a saptesprezece campanii militare coalitia antiegipteana condusa de regatul Mitani, apoi ocupa Canaanul si Fenicia,
A fost realizata de catre Cristofor Columb, navigator nascut, cel mai probabil, in 1451, la Genova, in Italia. Intrat de tanar in slujba unui negustor din orasul sau natal, Columb s-a familiarizat cu navigatia maritima si, in urma unui naufragiu, a ajuns in 1477 in Portugalia. Aici s-a casatorit cu
In momentul disparitiei sale ca stat, gloria politico-militara a Imperiului Bizantin era de mult apusa. In plan teritorial, statul se reducea de fapt la orasul Constantinopol, aparat de trei randuri de ziduri, si la zona din imediata vecinatate a acestuia. In fruntea imperiului se afla Constantin
Conflict cu efecte devastatoare pentru Franta, acest razboi a fost determinat de interese dinastice, afirmate dupa stingerea dinastiei franceze a Capetienilor atat de regele Angliei Eduard al III-lea, cat si de regele incoronat al Frantei, Filip al VI-lea de Valois, dar si de probleme teritoriale.
Prima batalie din istorie a carei desfasurare poate fi reconstituita pe baza surselor istorice (poemul scribului Pentaur, scenele de pe templul de la Karnak, in Egipt). Batalia este o ampla confruntare intre faraonul egiptean Ramses al II-lea si alianta formata sub conducerea regelui hittit
Realizata de-a lungul stravechiului drum al matasii, aceasta expeditie neobisnuita prin durata ei si dimensiunile uriase ale teritoriului acoperit prefigureaza marile descoperiri geografice care vor debuta la sfarsitul secolului al XV-lea. Primele calatorii in zona Chinei au fost intreprinse
Declansata la initiativa fiului si urmasului lui Ginghis-Han la conducerea Imperiului Mongol, Ogudai, aceasta campanie militara a avut ca scop cucerirea Chinei de sud, a Coreei, a Indiei si a Europei. Armata mongola condusa de Batu-Han a ajuns in anul 1237 pe Volga, declansand cucerirea
Document fundamental al Angliei medievale, acesta reprezinta recunoasterea de catre regalitate a drepturilor nobilimii, Bisericii si oraselor din Anglia. Actul a fost semnat de regele Ioan Fara de tara (11991216) care preluase tronul Angliei in absenta fratelui sau, Richard Inima de Leu
Eveniment major al istoriei Asiei, acesta marcheaza debutul expansiunii Imperiului Mongol ale carui baze au fost puse de Ginghis-Han (Temujin), incepand din 1206. Considerat una dintre cele mai mari personalitati ale istoriei universale, Ginghis-Han a intemeiat in aproximativ doua decenii (1206