BURSELE ASCENDENT - BURSE SCOLARE PENTRU A CULTIVA SPIRITELE CELOR CARE DORESC SA AJUTE

Publicat: 12 Nov 2008 00:00

Incepand cu luna octombrie 2008, Asociatia ASCENDENT sprijina cu burse scolare elevi de scoala generala sau liceu din localitatea 1 Decembrie - judetul Ilfov care au rezultate scolare foarte bune (medii generale peste 9) dar care au o situatie sociala precara.Specific acestui proiect este faptul ca toti elevii bursieri se vor implica saptamanal in activitati de voluntariat in beneficiul altor copii din localitatea 1 Decembrie.

Prin acest proiect urmarim ca elevii bursieri sa devina modele pentru ceilalti copii dar si sa promovam voluntariatul in randul tinerilor. Activitatile de voluntariat ale elevilor bursieri vor fi realizate in cadrul Asociatiei ASCENDENT si vor consta in acordarea de sprijin scolar pentru copii cu rezultate slabe la invatatura, organizarea de actiuni de educatie ecologica si realizarea de actiuni caritabile destinate altor copii proveniti din familii aflate in dificultate sociala.Bursele vor fi acordate pe toata perioada anului scolar 2008-2009 si vor insuma peste 15000 RON, fiind finantate de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si de Asociatia ASCENDENT.

Pentru ca sa beneficieze de acest proiect cat mai multi copii, atat in calitate de bursieri cat si in calitate de beneficiari ai activitatilor de voluntariat, Asociatia ASCENDENT invita firmele/ persoanele care doresc sa ne sprijine financiar, precum si pe studentii interesati sa se implice ca voluntari, sa ne contacteze la e-mail: ascendentmc@yahoo.com sau la tel. 0723.245642. Informatii despre Asociatia ASCENDENT si proiectele sale pot fi obtinute accesand site-ul organizatiei.

Cele mai citite

Bacalaureat 2009: Rezultate Bacalaureat 2009

In articolul de mai jos puteti vizualiza Rezultatele partiale ale examenului de Bacalaureat 2009. Rezultatele Bacalaureat 2009 vor fi actualizate zilnic in masura in care vor fi facute publice. Rezultate Bacalaureat 2009 pe Judete : Rezultate Bacalaureat 2009 Judetul Alba

Momentele subiectului operei literare

MOMENTELE SUBIECTULUI OPEREI LITERARE Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor, a evenimentelor la care participa personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul intamplarilor relatate. Se intalneste in operele epice si dramatice. Are mai multe

POPA TANDA - REZUMAT

Parintele Trandafir, om cu multa carte, om ''vesel si harnic", ajunge preot in satul natal, in Butucani, sat populat de "enoriasi" cu dare de mana, dar nu ramane acolo nici doi ani din cauza severitati sale prea morale. El spunea ba satenilor, ba protopopului, "verde-n fata",

Sondaj

Ce parere aveti despre sarbatoarea Martisorului?

Teste Online

Test - Analizator cutanat

Un test despre analizatorul cutanat.

mai multe »