Cum ii invatam pe copii sa nu se joace cu banii?

Publicat: 09 Oct 2009 00:00

Indiferent de varsta pe care o au, copiii pot fi invatati cate ceva despre bani si orice parinte este responsabil de modul in care, mai tarziu, fiul sau fiica lui va sti sa isi gospodareasca si sa isi sporeasca economiile.

Pe de alta parte, cheltuirea oricarei sume, cat de mici, implica luarea unei decizii, bune sau rele, cu consecintele de rigoare. Prin urmare, nu este niciodata prea devreme sa incepem sa le vorbim copiilor despre bani, despre modul in care acestia trebuie castigati si apoi cheltuiti.

Iata cateva sfaturi pe care le ofera parintilor familyeducation.com.

Un bun prilej de a face cunostinta cu banii apare imediat ce copilul invata sa numere. Monedele pot folosite atat pentru a-l ajuta pe cel mic sa faca socoteli cat si pentru a-i arata care sunt diviziunile banilor, ce inseamna mai putin si mai mult, mai mic si mai mare.

Pe masura ce creste, copilului trebuie sa i se explice cum castiga parintii banii de care dispune familia, cum sunt acestia gestionati de catre parinti, care sunt cheltuielile obligatorii si cat mai ramane pentru satisfacerea unor placeri.

De asemenea, copiii trebuie invatati sa faca diferenta intre nevoi, dorinte permise si mofturi. Sfaturile si explicatiile, precum si restrictiile impuse acum il vor ajuta pe copil mai tarziu sa ia decizii cat mai bune.

Pe de alta parte, cel mic trebuie incurajat sa faca economii, nu degeaba a fost inventata pusculita. Copilul trebuie sa stie ca isi poate strange cativa banuti pentru o minge sau o papusa de care nu poate beneficia altfel.

Bine, bine, veti spune, dar ce resurse financiare are un copil? De obicei, are. Fie de la bunici sau parinti, care ii pot da din cand in cand cate o suma simbolica in acest scop, fie ca stimulent pentru prestarea unor activitati in familie.

Cele mai apreciate vor fi recompensele financiare, modeste bineinteles, obtinute ca urmare a unor rezultate spectaculoase la invatatura sau a unor premii obtinute prin participarea la competitii sportive sau artistice.

Dar nu este suficient ca un copil sa invete sa stranga bani. El trebuie educat sa faca acest lucru pentru un scop. O carte, un joc pe calculator, o bicicleta sau un alt obiect de care nu are neaparata nevoie, sunt cateva dintre exemple in acest sens.

Pe masura ce cresc, copiii trebuie obisnuiti si cu notiunile legate de conturile bancare, de credite, depozite sau dobanzi. Nu strica, la un moment dat, sa ii deschideti copilului un cont in care acesta sa isi poata depune alocatia sau alte sume de bani, iar ulterior sa le retraga in diverse scopuri, sub supravegherea dumneavoastra.

Acesta este un moment bun pentru a-i vorbi despre posibila devalorizare a banilor, despre cursul valutar si inflatie.

Un exercitiu interesant este sa il obisnuiti pe copil cu pastrarea chitantelor legate de sumele pe care le cheltuieste el singur.

Pregatiti-i un plic in care sa si le depuna pe masura ce face cumparaturi iar la finalul anului sa vada ce suma a avut la dispozitie, cat a cheltuit si pe ce, dar si cat mai are.

Satifactia pe care o va resimti cand va vedea nu numai ca si-a cumparat macar o parte din ceea ce si-a dorit dar a mai si reusit sa economiseasca o suma, cat de mica, va fi uriasa.

Sursa: ziare.com

Vezi si:
Invata-ti copilul sa fie econom

Banii pe intelesul copiilor

Invata copilul sa pretuiasca banii

Cele mai citite

Bacalaureat 2009: Rezultate Bacalaureat 2009

In articolul de mai jos puteti vizualiza Rezultatele partiale ale examenului de Bacalaureat 2009. Rezultatele Bacalaureat 2009 vor fi actualizate zilnic in masura in care vor fi facute publice. Rezultate Bacalaureat 2009 pe Judete : Rezultate Bacalaureat 2009 Judetul Alba

Momentele subiectului operei literare

MOMENTELE SUBIECTULUI OPEREI LITERARE Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor, a evenimentelor la care participa personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul intamplarilor relatate. Se intalneste in operele epice si dramatice. Are mai multe

POPA TANDA - REZUMAT

Parintele Trandafir, om cu multa carte, om ''vesel si harnic", ajunge preot in satul natal, in Butucani, sat populat de "enoriasi" cu dare de mana, dar nu ramane acolo nici doi ani din cauza severitati sale prea morale. El spunea ba satenilor, ba protopopului, "verde-n fata",

Sondaj

Cum v-ati invatat copilul sa reactioneze daca se rataceste?

Teste Online

Verbe in limba franceza

un test foarte simplu in limba franceza cu niste verbe

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.