5 skill-uri care iti pot aduce o promovare la locul de munca

Publicat: 25 Oct 2021 00:00

Promovarea într-o funcție superioară necesită mai multe abilități pe care prea puțini dintre noi le dobândesc în mod natural. Dacă visezi să ai succes în carieră, să câștigi mai mulți bani și să câștigi respectul într-un anumit domeniu, este esențial să lucrezi la perfecționarea unor skill-uri.

În acest material îți vom spune care sunt calitățile importante care te pot ajuta să obții o promovare.

Cunoașterea temeinică a limbii engleze

Orice companie, indiferent de domeniul în care activează, lucrează cu parteneri externi. Prin urmare, cunoașterea temeinică a limbii engleze te poate pune în poziția de a intermedia această colaborare, ceea ce implică automat o promovare. Deci, ca să îți asiguri accesul la această oportunitate, apucă-te de învățat bine engleza. Poți să te înscrii la un curs ca acesta, care îți oferă garanția că îți vei atinge într-un timp scurt obiectivul.

Identifică și rezolvă problemele

În orice companie apar la un moment dat diverse probleme care pot împiedica sau șicana bunul mers al activității. De multe ori, aceste aspecte sunt neglijate sau amânate, iar în final vor genera probleme și mai mari. Identifică problema, concentrează-te și rezolv-o, iar în acest fel îți poți dovedi abilitățile de lider, de angajat proactiv și implicat.

Punctualitate și seriozitate

Chiar și un angajat foarte bine pregătit din punct de vedere profesional va avea de suferit dacă va întârzia des la program și va amâna rezolvarea problemelor. În timp, aceste două aspecte vor crea probleme greu de reparat, pentru că, între timp, altcineva poate profita de aceste minusuri și să obțină promovarea sperată. Punctualitatea și seriozitatea vor fi mereu apreciate și răsplătite, astfel că este necesar să le ai mereu în vedere, chiar și în perioadele în care activitatea în cadrul companiei este mai puțin intensă.

Spiritul de echipă

Chiar dacă ai senzația că poți rezolva anumite task-uri pe cont propriu, fără ajutorul colegilor, spiritul de echipă este întotdeauna apreciat. Prin urmare, colaborarea cu colegii îți poate aduce beneficii și te poate ajuta să avansezi. Și această abilitate arată că ai calitățile necesare unui lider.

Fii o prezență pozitivă

Chiar și în situațiile limită, când lucrezi sub presiunea timpului sau în care activitățile îți pot induce o stare de stres, este deosebit de important să-ți păstrezi calmul și concentrarea, să-ți manifești optimismul și să ai o atitudine pozitivă. Acest lucru dovedește că poți să lucrezi sub presiune și că poți deține controlul situației, atitudine care îi încurajează și pe cei din jur. Acesta este un skill care va cântări întotdeauna foarte mult atunci când vine vorba de o promovare.

Business Insider are și alte sfaturi în această direcție și a întocmit o listă a calităților care sunt apreciate de șefi.

Foto: Pexels

Cele mai citite

Bacalaureat 2009: Rezultate Bacalaureat 2009

In articolul de mai jos puteti vizualiza Rezultatele partiale ale examenului de Bacalaureat 2009. Rezultatele Bacalaureat 2009 vor fi actualizate zilnic in masura in care vor fi facute publice. Rezultate Bacalaureat 2009 pe Judete : Rezultate Bacalaureat 2009 Judetul Alba

Momentele subiectului operei literare

MOMENTELE SUBIECTULUI OPEREI LITERARE Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor, a evenimentelor la care participa personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul intamplarilor relatate. Se intalneste in operele epice si dramatice. Are mai multe

POPA TANDA - REZUMAT

Parintele Trandafir, om cu multa carte, om ''vesel si harnic", ajunge preot in satul natal, in Butucani, sat populat de "enoriasi" cu dare de mana, dar nu ramane acolo nici doi ani din cauza severitati sale prea morale. El spunea ba satenilor, ba protopopului, "verde-n fata",

Sondaj

De ce dotari ar avea nevoie scoala dumneavoastra?

Teste Online

Lucrare de control Clasele a VI-a var II

Lucrare de control Clasele a VI-a var II

mai multe »