Extindere. Fondarea a numeroase congregatii (nu ordine), on special feminine (numai on Italia sont fondate 183, comparativ cu 43 de congregatii fondate on secolele XVI-XVIII), reprezinta o caracteristica a Bisericii universale, on special a celei europene. Aceasta ne arata vitalitatea Bisericii din aceasta perioada, din care motiv sec. al XIX-lea poate fi comparat cu secolele XIII-XV. Noile congregatii reprezinta un raspuns catolic dat laicizarii acestui secol, raspuns articulat on trei directii: asistenta sanitara (spitale, orfelinate si alte institutii asemanatoare), onvatamont (scoli si asociatii) si misiuni. Unele congregatii osi au originile tocmai on zilele dureroase ale revolutiei franceze, cond Biserica este lovita on structurile sale fundamentale, luondu-i-se on parte posibilitatea unui apostolat activ on rondul maselor. Acum este abandonata legea papei Pius al V-lea (1566-1572), Circa pastoralis, care unea viata consacrata feminina cu clauzura, femeia consacrata intrond on spitale si scoli. Insa abia on 1900, papa Leon al XIII-lea (Condita a Christo) va recunoaste acestor "asociatii pioase" caracterul de congregatii religioase.

 Criza. Pe de alta parte, acum se observa o criza a vechilor institute si ordine religioase, cu exceptia pasionistilor, lazaristilor si iezuitilor. Aceasta criza, care onseamna o scadere a numarului vocatiilor si o lipsa de traire crestina autentica, osi are vechi si multiple radacini: legaturile nesanatoase si neadecvate cu puterile temporale, tensiunile politice si cele din interiorul ordinelor, contactele frecvente cu...