Referat Gheorghe Bratianu



A fost unul dintre cei mai mari istorici pe care i-a avut tara noastra, cel mai stralucit din generatiile care au activat in perioada interbelica, ilustrind una dintrte etapele cele mai rodnice din intreaga evolutie a istoriografiei romanesti. A contribuit la ridicarea istoriografiei noastre la un nivel superior, modern, comparabil cu al altor scoli-istoriografice europene. S-a nascut la 21, L/3. II. 1898 in comuna Ruginoasa din judetul Iasi, ca fiu al lui lori I. C. Bratianu (Ionel) si al Mariei Moruzi. A urmat cursurile Liceului National din Iasi, apoi Facultatea de drept a Universitatii Al I Cuza si Facultatea de litere de la Paris. A obtinut titlul de doctor in filozofie la Universitatea din Cernauti (1923) si in litere la Paris (1929). Timp de 17 ani (1923-1940) a fost profesor la Facultatea de litere (istorie) din Iasi, apoi, din 1940 pina in 1947, la cea din Bucuresti, succedand Iui N. Iorga la Catedra de istorie universala. Cu insusiri deosebite de dascal, Gh. I. Bratianu a creat o scoala istoriografica la care s-au format multi dintre istoricii nostri de frunte, intre 1940-1941 a indeplinit functia de decan al Facultatii de litere, si filozofie din Bucuresti, in perioada ieseana, intre anii 1935-1940, a fost directorul Institutului de istorie generala al Universitatii Alexandru loan Cuza, iar la Bucuresti, directorul Institutului de istorie universala Nicolae lorga 0941-1947). Gheorghe I Bratianu ocupa un loc de frunte in istoriografia romaneasca. Putini dintre istoricii nostri l-au egalat in ce priveste varietatea preocuparilor si amploarea operei publicate. O...

Materie: Istorie
Postat de anonim in 02 Iunie 2008


nota obtinuta
32 note primite
7
Accesari: 2826
Download-uri: 875


 Voteaza acest referat

Daca acest referat te-a ajutat, te rog sa-i acorzi o nota. Multumesc.

 1   2   3   4   5   6   7   8   9   10 





Joaca Subzero
Joaca Subzero
Joaca Super Mario
Joaca Super Mario
Joaca The Blade
Joaca The Blade
Joaca Zombie Tower
Joaca Zombie Tower
Joaca Zooclan
Joaca Zooclan