Tabere in Marea Britanie pentru castigatorii Shakespeare School Essay Competition


Articole similare: tabere Marea Britanie, limba engleza, Shakespeare School





Tabere in Marea Britanie pentru castigatorii Shakespeare School Essay Competition

Asociatia Shakespeare School pentru Educatie a premiat astazi, 13 iunie, cele mai bune eseuri in limba engleza inscrise in cadrul concursului national de creatie "2013 Shakespeare School Essay Competition". Concursul Shakespeare School Essay Competition este unul dintre proiectele prin care Asociatia Shakespeare School pentru Educatie isi propune sa motiveze tinerii sa isi perfectioneze cunostintele de limba engleza.

Evenimentul a avut loc la sala ArCub, iar ceremonia a fost deschisa de ambasadorul competitiei, Maia Morgenstern, un model de succes pentru participantii la concurs si care intruchipeaza perfect trasaturile unui mare castigator. La festivitate au mai luat cuvantul Anca Pegulescu – Inspector General la Ministerului Educatiei Nationale, Stanimira Giorgieva si Septimiu Postelnicu – vicepresedinti Unicredit Tiriac Bank, Roxana Ene – reprezentant British Council, poetul Razvan Tupa si curatorul de fotografie Constantin Nimigean. La eveniment au participat finalistii, alaturi de reprezentantii mass-media, sponsorii si partenerii educationali ai competitiei.
       
Marii castigatori au fost Malcica Maria din Bucuresti, eleva a Colegiului National de Informatica “Tudor Vianu”, la categoria 11-14 ani si Petrica Lavinia Ioana din Topoloveni, eleva a Liceului Teoretic „Ion Mihalache”, la categoria 15-20 de ani. Cele doua castigatoare au impresionat juriul prin creativitate si cunostinte exceptionale de limba engleza si vor petrece doua saptamani in tabere de engleza in Marea Britanie, in campusurile unor colegii si universitati de top: Harrow House International College si University College London.
       
„Ne bucuram foarte mult ca le putem oferi participantilor aceste premii care vor reprezenta cu siguranta experiente uluitoare pentru ei. Suntem convinsi ca cele doua tinere valoroase vor fi ambasadori de exceptie ai Romaniei in cadrul scolilor de vara la care vor participa.”, a marturisit Adriana Alionte, vicepresedintele Asociatiei Shakespeare School pentru Educatie.
       
Toti cei 37 de finalisti au fost premiati, printre premii numarandu-se tabere de engleza in Romania, cursuri de engleza la Shakespeare School, taxe de participare la examene Cambridge, carti si dictionare si cursuri de fotografie.
       
Concursul a fost organizat sub egida Anului European al Cetatenilor, iar participantii si-au pus creativitatea la incercare pentru a descrie un stat european imaginar, folosind elemente emblematice ale statelor existente: traditii, simboluri culturale, personalitati sau chiar monumente si zone geografice.
       
In stansa legatura cu tema concusului, pentru eveniment a fost organizata si o expozitie de fotografie care surprinde Romania prin obiectivele a patru fotografi europeni. Expozitia a fost realizata de Constantin Nimigean, editor al revistei independente de fotografie „Love Issue”. Cele patru aspecte romanesti care i-au impresionat pe fotografi au fost: familia, originalitatea, traditia si ospitalitatea, iar de aici si numele expozitiei: „Patru din Romania vazute din Europa: F.O.T.O.”.
       
In concurs s-au inscris aproximativ 4000 de tineri pasionati de scris si limba engleza din peste 500 de localitati din absolut toate judetele tarii. Cei 37 de finalisti sunt din judetele Arad, Maramures, Suceava, Ialomita, Ilfov, Iasi, Teleorman, Covasna, Hunedoara, Braila, Constanta, Arges si din Bucuresti. In cadrul festivitatii a fost decernat si Trofeul Shakespeare School Essay Competition reprezentantilor Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti pentru cel mai mare numar de participanti.
       
La finalul ceremoniei Adriana Alionte a multumit partenerilor si le-a transmis invitatia de a sustine in continuare proiectele Asociatiei Shakespeare School pentru Educatie, adaugand ca „aceasta campanie de incurajare a tinerilor in directia perfectionarii limbii engleze va continua, din convingerea ca limba engleza deschide oportunitati, este limba comunicarii si informarii, iar cei informati sunt, cu siguranta si cei puternici”.


 

1838 vizualizari Nota obtinuta: 5,78
Noteaza:    10
Versiune imprimabila Versiune imprimabila   Salveaza la favorite Salveaza la favorite   Trimite prin Yahoo!M Trimite prin Yahoo!M   Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail





Ultimele articole
Vezi descrierea  Unde e bine sa ne traducem documente?
Vezi descrierea  Tinerii defavorizati primesc o noua sansa: Scoala de Mecanica de Biciclete
Vezi descrierea  Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" organizeaza Micii Sanitari - Ateliere de anatomie umana, igiena si prim-ajutor pentru copii
Vezi descrierea  Ce poti face saptamana asta, daca esti in Bucuresti
Vezi descrierea  Oamenii reali nu sunt perfecti, oamenii perfecti nu sunt reali
Vezi descrierea  Cum se depuncteaza greselile la traseu
Vezi descrierea  Bucurestiul are straie de sarbatoare. Afla ce evenimente au loc in capitala!
Vezi descrierea  Mezzosoprana Antonela Barnat s-a alaturat echipei Scolii de Muzica Boem Club
Vezi descrierea  Green Bee te indeamna sa “Fii eroul Planetei!”
Vezi descrierea  Concertul Boem Club „Scoala de Muzica” a reunit peste 100 de interpreti
Vezi descrierea  Tabere in Marea Britanie pentru castigatorii Shakespeare School Essay Competition
Vezi descrierea  Green Bee a premiat "Scoala Eco Green Bee", la Eco Heroes Festival