Incediu devastator: doua sute de elevi au fost scosi afara de urgenta




Incediu devastator: doua sute de elevi au fost scosi afara de urgenta



În jur de 200 de elevi din școala localității Sâmbăteni, comuna Păliuș, din judeţul Arad, au fost evacuaţi, marţi, după ce flăcările au cuprins acoperişul clădirii unităţii de educaţie. Pompierii au încheiat intervenţia în jurul orei 14.00, iar din cauza daunelor este foarte posibil ca școala să rămână închisă câteva zile.

Incendiul s-a produs, din primele estimări ale pompierilor, din cauza coșului de fum care era izolat necorespunzător. Flăcările au cuprins școala și au speriat cadrele didactice și elevii, care au fost scoși de urgență din instituție. "Ca şi cauză probabilă a incendiului: efectul termic al unui coş, canal sau burlan de fum amplasat necorespunzător faţă de materialul conbustibil. Pe înţelesul tuturor, coşul de evacuare a fumului, care prelua fumul din cele două centrale pe lemne pentru încălzirea şcolii, era lipit de grinzile acoperişului şi izolat necorespunzător", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, pentru Mediafax.ro.

Nu este pentru prima dată când cei 200 de elevi ai școlii suferă în școală. În decembrie, din cauza frigului din clasă nu s-au putut susține orele de curs în întregime, reducând din cauza temperaturilor scăzute durata unei ore de curs de la 50 la 40 de minute, iar pauza a fost redusă de la 10 minute la 5 minute.


 
 
 

293 vizualizari Nota obtinuta: 6
Noteaza:    10
Versiune imprimabila Versiune imprimabila   Salveaza la favorite Salveaza la favorite   Trimite prin Yahoo!M Trimite prin Yahoo!M   Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail





Ultimele articole
Vezi descrierea  Incediu devastator: doua sute de elevi au fost scosi afara de urgenta
Vezi descrierea  Remus Pricopie vrea sa le ofere dascalilor bani pentru materiale didactice, obtinuti prin fonduri europene
Vezi descrierea  Invatamantul obligatoriu de la 3 ani ar putea intra in vigoare peste 4 ani
Vezi descrierea  200 de studenti din Cluj au protestat pentru demisiile lui Remus Pricopie si Mihnea Costoiu
Vezi descrierea  Peste 32.000 de profesori sustin astazi proba scrisa din cadrul examenului de titularizare in invatamant
Vezi descrierea  Comunicat de presa: Guvernul a aprobat o noua Hotarare privind domeniile de studii universitare de master acreditate, programele de studii si numarul maxim de studenti ce pot fi scolarizati in anul universitar 2014 - 2015
Vezi descrierea  Astazi, 15 iulie, Ministerul Educatiei Nationale va premia absolventii care au promovat Bacalaureatul si Evaluarea Nationala cu media 10
Vezi descrierea  Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, modificata si completata
Vezi descrierea  Comunicat de presa: Guvernul Romaniei premiaza absolventii de clasa a VIII-a si clasa a XII-a, care au obtinut media 10 la Evaluarea Nationala si la examenul national de Bacalaureat
Vezi descrierea  Senatul vrea sa inlocuiasca programul "Cornul si laptele" cu unul care sa le asigure o masa calda elevilor si prescolarilor
Vezi descrierea  Guvernul scade norma profesorilor pentru a le putea creste salariile
Vezi descrierea  Programul "Lapte si corn" 2014 - 2015: scolile din Sibiu au demarat procesul de licitare pentru furnizori