In cateva zeci de gradinite din Cluj s-a lansat un program de educatie financiara pentru prescolari


Articole similare: prescolari, BCR, romania, educatie financiara scoli, educatie financiara, de la joc la educatie financiara,





In cateva zeci de gradinite din Cluj s-a lansat un program de educatie financiara pentru prescolari

În cadrul programului "De la
Joc la Educaţie Financiară" au intrat 30 de grădiniţe din judeţul Cluj, au anunțat, joi, reprezentații
Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, care au participat la o oră de
educaţie financiară. Astfel, până în acest moment, peste 2.500 de preşcolari din județ vor beneficia de o astfel de activitate.



Proiectul prevede desfăşurarea unor activităţi de formare şi
informare a copiilor, a cadrelor didactice şi părinţilor, cu privire la
noţiuni elementare de educaţie financiară, în vederea sprijinirii
dezvoltării personale. Copiii vor primi gratuit manuale, care sunt
achiziţionate prin susţinerea unui partener din mediul financiar, şi vor
învăţa, prin joacă, ce este trocul, care sunt monedele din România, cum
se confecţionează şi alte informaţii utile care îi pot face să
înţeleagă despre economii şi cheltuieli responsabile.  ” Grădiniţa noastră este o grădiniţă de stat în care se studiază
curriculum preşcolar pentru educaţie timpurie. Aceste conţinuturi legate
de carduri, bani, bănci, care par sofisticate, pot fi, cu grijă,
coborâte şi la nivelul copiilor de 4-5 ani, dacă cunoştinţele sunt
transmise pe un fond de cântec şi joc.”
, a declarat Angela Ştefan,
directoarea Grădiniţei Universităţii Babeş-Bolyai.



Proiectul continuă, practic, o iniţiativă începută anul trecut, în
şapte judeţe, când 23.000 de preşcolari au beneficiat de cursuri şi au
primit materiale acasă, iar 7.000 de educatori au fost formaţi pentru a
susţine lecţiile. 
” Având în vedere succesul de care s-a bucurat Programul de educaţie
financiară anul trecut, în acest an şcolar participă peste 2.500 de
preşcolari şi aproape 200 de cadre didactice din grădiniţele judeţului
Cluj. Considerăm că educaţia financiară a copiilor trebuie să se
realizeze încă de la o vârstă fragedă, astfel încât aceştia să fie
familiarizaţi cu banii, cu valoarea acestora, cu modul responsabil în
care pot fi cheltuiţi, economisiţi, investiţi sau donaţi în scop
caritabil"
, a spus Lolica Tătaru, Inspector şcolar pentru educaţie
timpurie, IŞJ Cluj.





Programul este susţinut de BCR, care a realizat în octombrie 2016
un studiu care arată că 42% dintre români se aşteaptă ca educaţia
financiară să fie oferită de bănci şi specialişti în finanţe, iar 18%
cred că ar trebui să fie predată în şcoală şi familie. 
” România este cam pe ultimele locuri din punct de vedere al
educaţiei financiare, pe locul 124, doar 21 la sută din români au o
educaţie financiară şi doar 15 la sută economisesc. Din această
perspectivă, există acest angajament al băncii noastre de a face ceva în
această direcţie”
, a declarat Sorin Cordovan, director în cadrul
băncii.



Conform aceleiaşi cercetări, românii înţeleg prin educaţia
financiară să împrumute bani numai atunci când sunt siguri că îi pot da
înapoi (75%), să nu cheltuiască mai mult decât câştigă (66%) şi să îşi
prioritizeze cheltuielile curente (61%), scrie Agerpres.ro.


 

831 vizualizari Nota obtinuta: 4,74
Noteaza:    10
Versiune imprimabila Versiune imprimabila   Salveaza la favorite Salveaza la favorite   Trimite prin Yahoo!M Trimite prin Yahoo!M   Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail





Ultimele articole
Vezi descrierea  Un subiect de la Olimpiada de Limba română a produs controverse
Vezi descrierea  Concurs pentru Bursa de excelenţă la Universitatea Suceava
Vezi descrierea  Prima etapă de înscriere în învăţământul primar începe luni
Vezi descrierea  Lecții de astronomie de la experți! Elevii vor putea să citească în stele
Vezi descrierea  Proiectul privind cifra de şcolarizare pentru anul viitor a fost pus în dezbatere publică
Vezi descrierea  Calculatoare și cursuri moderne pentru elevii de la sat
Vezi descrierea  Motivul pentru care un olimpic la informatică a amenințat că se sinucide
Vezi descrierea  Consultaţii gratuite pentru examenul de bacalaureat
Vezi descrierea  Radiațiile de la Muzeului de Geologie afectează populația României? Reacția oficială
Vezi descrierea  Modificări semnificative în noua programă școlară. Iată ce materii au dispărut din orar
Vezi descrierea  Facultatea de Drept a Universității din București a renunțat la teza de licență
Vezi descrierea  Rectorii sunt îngrijoraţi de schimbările pe care vrea să le facă Ministerul Cercetării